Prima paginăActualitate

Femeie găsită decedată într-un apartament din Roman

Femeie găsită decedată într-un apartament din Roman

Dimensiune text

 

Miercuri dimineață, 6 mai, în jurul orei 09.00, pompierii romașcani au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament din municipiul Roman, de pe strada Dobrogeanu Gherea, informează ISU Neamț.

La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, din cadrul Detașamentului Roman. Pompierii, cu ajutorul scării culisabile, au intrat pe un geam al apartamentul, situat la etajul al doilea, unde au găsit o femeie în vârstă de aproximativ 84 de ani, din păcate decedată, au mai precizat reprezentanții ISU Neamț.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0