O familie din Roman va trebui să renunțe la dorința de a avea o piscină în propria curte. Aceștia au început săpăturile, dar au fost reclamați la Primărie de vecinii panicați că lucrările sunt prea aproape de un bloc de locuințe.
”Am avut o reclamație de la blocul nr. 10, de pe strada Libertății, cum că cineva sapă un iaz în spatele blocului. Am intervenit rapid și am dispus aducerea terenului la starea inițială. Era vorba de un teren cu o latură de patru – cinci metri, cealaltă latură era de cinci – șapte metri, iar adâncimea era de trei metri”, a spus Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Terenul în cauză se află în curtea unui case, dar gardul casei este foarte aproape de blocurile nr.8 și nr.10 de pe strada Libertății. Înainte de începerea lucrărilor, proprietarul nu a solicitat Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Roman avizele necesare, astfel că a fost nevoit să acopere groapa săpată pentru spațiul de agrement.
În sesizarea primită la Primărie se specifică că în curtea de lângă blocul nr. 10 se intenționa amenajarea unui iaz, dar vecinii spun că, de fapt, familia care locuiește acolo voia să facă o piscină.
Comentarii