Prima paginăEducatie

„Fă o bucurie cu o jucărie!”

Dimensiune text

Elevii de la clasa pregătitoare D din cadrul Școlii „Vasile Alecsandri” s-au alăturat campaniei Ziarului de Roman.

 

 

Printre primii care au răspuns campaniei „Fă o bucurie cu o jucărie!”, lansată de Ziarul de Roman, au fost copiii. Elevii de la clasa pregătitoare D, din cadrul Școlii „Vasile Alecsandri” Roman, au adus de acasă numeroase jucării, de care s-au despărțit cu gândul că acestea vor ajunge la copiii mai puțin norocoși. Astfel, cei mici au donat de la jucării de pluș, la mașini, păpuși și jocuri educative. „Elevii mei au fost foarte încântați de această inițiativă și au reacționat imediat, bucuroși că pot face o faptă bună. De asemenea, părinții au răspuns pozitiv și prompt. Sperăm ca micuții care vor primi aceste  jucării să se bucure, fiindcă sunt dăruite din tot sufletul”, a afirmat Daniela Bîrleanu, învățătoarea clasei pregătitoare D de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”.

„Ziarul de Roman” vă invită să fiți părtași la o campanie care își propune să aducă un surâs pe chipurile unor copiii care nu au prea des parte de bucurii. Este vorba despre copii defavorizați ai căror părinți au grija pâinii de zi cu zi și mai puțin a unei jucării care să le bucure micuților copilăria. Cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor, dorim să le înseninăm sărbătorile de iarnă.

Campania se adresează tuturor celor care, atunci când dăruiesc, se bucură alături de cei care primesc cadoul și pe care îi așteptăm cu jucării la sediul redacției. Noi vom aduna toate aceste daruri, la sediul redacției din Roman, Pietonal Ștefan cel Mare, bloc M7, parter II, până cel târziu marți, 4 decembrie. De Moș Nicolae, vom fi alături de copiii defavorizați, pentru a le oferi jucăriile dăruite de dumneavoastră.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0