Prima paginăCultural

Expoziție despre cimitirele medievale din zona Romanului, la Muzeul de Istorie

Expoziție despre cimitirele medievale din zona Romanului, la Muzeul de Istorie

Dimensiune text

Începând de luni, 10 mai, la Muzeul de Istorie Roman – Casa Fălcoianu este deschisă expoziția temporară „Cimitire medievale din târgul Romanului și din așezările rurale adiacente. Practici funerare și inventar”, organizată de Muzeul de Istorie Roman, din cadrul Complexului Muzeal Național Neamț, coordonator fiind cercetător științific dr. George-Dan Hânceanu. Expoziția va fi deschisă publicului până pe data de 11 iunie.

Conform reprezentanților Complexului Muzeal Național Neamț, tematica propune etalarea pieselor funerare din principalele cimitire medievale din Roman și împrejurimi, cercetate din anii 1960 și până în prezent de arheologi ai muzeului romașcan. Pentru târgul amintit au fost investigate cimitirele din punctele Biserica Sf. Voievozi (în anii 1960, 1980), Școala nr. 5 / Școala „Al. I. Cuza” (în anii 1970), Episcopie / Arhiepiscopie (în anii 1990, 2015) și Biserica Sf. Gheorghe (în anii 2019-2021). În vederea comparării elementelor legate de ritual au fost expuse obiecte din necropolele rurale cercetate la Doljești, punctul Biserica Sf. Treime (în anii 2011, 2015), Săbăoani, punctul „La Bisericuță” (în anii 1980-1990), Gherăești, punctul „La Biserică” (în anii 1990), Răchiteni, punctul „Cimitirul vechi” (în anii 1990) și Brad, punctul „La Stâncă” (în anii 1960-2000).

„Intenția noastră este de a familiariza publicul cu aspecte ale vieții funerare, precum modul de înmormântare, practicile religioase, cauze ale morților (molime: friguri, ciumă, holeră, malarie care au scurtat perioada de viață) și implicit descoperirile arheologice provenite din inventarul mormintelor medievale, care au aparținut celui decedat sau rudelor sale. Dintre acestea semnalăm piese de podoabă (cercei, mărgele, inele), accesorii vestimentare (nasturi, găici, aplice), obiecte bisericești (bol-cădelniță, fragmente de veșminte preoțești, cruci) și alte variate piese (ace de văl, cuțite, pinteni și potcovițe).

Interesante de amintit sunt câteva obiecte ce pot fi asociate cu ocupații, cum ar fi foarfece, ace de cusut și pensete. Printre practicile întâlnite le remarcăm pe cele cu caracter păgân, preluate și perpetuate în mediul creștin, precum ceramica prezentă în morminte, monedele, cuțitele și prezența unui «singur cercel» la fete, adolescente și femei, o amintire sau un semn al neconsumării căsniciei. Invităm publicul să viziteze această expoziție pentru a înțelege mesajul comunităților trecute, amenințate de bolile vremurilor medievale”, au precizat reprezentanții Complexului Muzeal Național Neamț.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0