Prima paginăCultural

Expoziție de gravură la Muzeul de Artă din Roman

Dimensiune text

Muzeul de Artă din Roman a pregătit iubitorilor de arte vizuale o nouă provocare artistică. Este vorba despre expoziția temporară de gravură cu lucrări din colecția muzeului.

 

 

„Expoziția cuprinde 35 de tablouri, aflate în patrimoniul Muzeului de Artă din Roman, având ca temă tehnica gravurii. Nu suntem la prima expoziție de gravură cu lucrări din colecția instituției. Dacă, în anii precedenți, vizitatorii au putut admira lucrări având ca teme portretul și copilul, în această primăvară ne-am gândit să evidențiem tehnicile de lucru folosite în lucrările de gravură”, a precizat muzeografa Mihaela Ciobanu, responsabila Muzeului de Artă din Roman.

Cele mai multe dintre lucrările expuse sunt realizate în perioada comunistă, începând cu anii ’60, dar sunt și lucrări realizate mai aproape de zilele noastre. Lucrările provin din donații și prin transfer de la Oficiul de Expoziții din București, instituția unde artiștii erau obligați, înainte de 1990, să doneze lucrări care intrau în patrimoniul muzeelor de artă din țară. Printre semnatarii lucrărilor expuse se află artiștii Mihai Mădescu, Zenaida Mădescu, Lilia Mihăescu, Hans Herman, Elvira Micoș sau Petru Petrescu.

Vizitatorii au posibilitatea să vadă și să afle multiple tehnici – xilogravura, linogravura – și instrumente de lucru folosite. Oricare a fost tehnica utilizată de artiști, aceasta a presupus incizarea materialului, turnarea tușului și, apoi, imprimarea. Pentru a se transforma într-o operă de artă, gravurile atrag atenția nu doar prin tehnica folosită, ci și prin mesajul transmis.

Lucrările de gravură vor rămâne expuse până pe 20 martie. Între 20 și 30 martie, Muzeul de Artă din Roman va deschide prima ediție a Salonului de primăvară, o manifestare devenită tradițională în orașele mari ale Moldovei. „Dedicăm această manifestare Zilelor orașului Roman. Această primă ediție va fi un loc de întâlnire al artiștilor plastici profesioniști și amatori din Roman. Este o provocare pentru noi, având în vedere că este o noutate pentru muzeu. Vom marca sărbătoarea orașului prin această manifestare, pe care am intitulat-o «Orașul meu»”, a spus muzeografa Mihaela Ciobanu.

COMENTARII

WORDPRESS: 0