Luni, 14 iulie, la ora 21:53, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că la o casă situată în satul Pildești, comuna Cordun, s-a produs o explozie urmată de incendiu, informează ISU Neamț. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), Detașamentul de pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Până la sosirea forțelor de intervenție, din interiorul casei s-a autoevacuat o femeie în vârstă de 56 de ani. Femeia, ce prezenta arsuri pe 50% din suprafața corpului, a fost preluată de echipajul de la SAJ și, ulterior, transportată la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
„Incendiul se manifesta generalizat la o casă. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, reușind să evite propagarea acestuia la construcțiile învecinate. Alte două femei, de 82 ani și 83 ani, cu atacuri de panică, au fost asistate medical de către echipajele SAJ și SMURD și, ulterior, transportate la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acumularea de gaze”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
Foto: ISU Neamț







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol