Prima paginăActualitate

Explozie într-o garsonieră în Roman, pe strada Tudor Vladimirescu

Explozie într-o garsonieră în Roman, pe strada Tudor Vladimirescu

Dimensiune text

 

 

Un bărbat din Roman a ajuns la spital cu arsuri în urma unei explozii care s-a produs în locuința acestuia, de la o acumulare de gaz.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 6, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unei explozii într-o garsonieră din municipiul Roman, de pe strada Tudor Vladimirescu, aflată la parterul unui bloc cu patru etaje.

La fața locului s-au deplasat două echipaje, cu nouă subofițeri, din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. Victima, un bărbat de 41 de ani, cu arsuri de gradele II și III pe aproximativ 30% din suprafața corpului, a fost preluată de un echipaj SMURD, fiind transportată la Spitalul Roman, de unde, apoi, a fost transferată la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, fiind internat în Clinica de Chirurgie Plastică, stabil și conștient.

Reprezentanții ISU Neamț au precizat că explozia nu a fost urmata de un incendiu și că din primele verificări a rezultat că nu a fost afectată structura de rezistență a blocului, ci numai ușa și geamurile garsonierei. Conform ISU Neamț, cauza exploziei o constituie acumularea de gaz și acționarea întrerupătorului de la instalația de iluminat, după ce victima tocmai intrase în casă.

„Nu a fost executata evacuarea imobilului. La sosirea echipajelor de intervenție, erau autoevacuate 8-10 persoane, care nu au necesitat asistență medicală. S-a procedat la verificarea întregului bloc și nu s-au constatat probleme la alte apartamente”, au precizat reprezentanții ISU Neamț.

 

 

Foto: ISU Neamț

COMENTARII

WORDPRESS: 0