Escrocii şi-au diversificat „oferta”

Dimensiune text

Poliţiştii primesc plângeri despre moduri de operare dintre cele mai diverse. De multe ori, cei păcăliţi sunt oameni de bună-credinţă, care vor să ajute. 

Atenţie la „binevoitorii” care vor să vă vândă lucruri de valoare la preţ de chilipir!  O persoană din Piatra Neamţ a fost păcălită să dea peste 500 de lei pentru un telefon mobil care s-a dovedit a fi, de fapt, o bucată de gresie. Fapta ar fi avut loc în luna mai, dar presupusul autor a fost depistat zilele trecute.

„În urma investigaţiilor desfăşurate de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, s-a reuşit identificarea unui bărbat de 34 de ani, din Tecuci, care este bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta este cercetat pentru faptul că, în data de 22 mai, în timp ce se afla pe raza municipiului Piatra Neamţ, a acostat persoana vătămată, căreia i-ar fi vândut o gresie ambalată pe post de telefon mobil, contra sumei de 552 lei”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Poliţiştii recomandă să nu daţi curs solicitărilor sau ofertelor provenite de la persoane necunoscute sau persoane care îşi declină o anumită calitate. De asemenea, dacă aceste persoane vă propun să vă folosească banii sau bijuteriile din diferite motive, refuzaţi-le, pentru a nu deveni victima unor escrocherii. În cazul în care sunteţi acostaţi de astfel de persoane, anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia prin 112, pentru identificarea, depistarea şi verificarea acestora.

„Totodată, dorim să atragem atenţia şi asupra altor metode de săvârşire a infracţiunilor de înşelăciune întâlnite în alte zone, cum ar fi metoda «împrumutul», în care victimele au fost acostate pe stradă de escroci care, folosind diferite pretexte – că ar fi bolnavi şi au nevoie de medicamente, că au o rudă în spital care are nevoie urgentă de intervenţie chirurgicală, că au nevoie de benzină şi li s-a furat portofelul, că sunt băncile închise şi nu au de unde să procure bani -, le-au solicitat împrumuturi substanţiale. Oameni de bună credinţă au fost înşelaţi, astfel, de persoane necunoscute, care ofereau drept garanţii bijuterii de culoare galbenă (susţinând că sunt din aur), sau profitau de faptul că mai ales bătrânii nu prea cunosc banii străini şi le ofereau forinţi afirmând că sunt euro”, se mai precizează în documentul Poliţiei Neamţ.

Dacă nu daţi dovadă de precauţie, puteţi fi victima unui alt tip de înşelăciune, realizat prin intermediul internetului, atunci când achiziţionaţi produse de pe diverse site-uri şi primiţi, în loc de produsele comandate, maculatură sau deşeuri. Recomandarea oamenilor legii este ca, atunci când achiziţionaţi diverse bunuri prin internet, să apelaţi la firme de curierat care permit verificarea conţinutului coletelor înainte de achitarea contravalorii acestora.


COMENTARII

WORDPRESS: 0