HomePolitica

Emilia Arcan este noul preşedinte al OFSD Neamț

Ea a fost aleasă cu unanimitate de voturi. Femeile social-democrate din judeţ vor fi reprezentate în Consiliul Naţional al Femeilor Social democrate de Mihaela Marian, Valeria Dascălu, Iulia Tomșa Havrici, Emilia Arcan şi Cristina Radu.

Sâmbătă, 21 septembrie, în sala mare a Consiliului Judeţean, Organizaţia de Femei Social Democrate (OFSD) Neamţ şi-a ales noile structuri de conducere. Conferinţa organizată de femeile social-democrate, la care au participat peste 240 de membri şi invitaţi, s-a bucurat de prezenţe de marcă, precum europarlamentarul Minodora Cliveti, preşedintele organizaţiei de femei a PSD Iaşi şi vicepreşedinte la nivel naţional, Mihaela Ivancia, sau Doina Dreţcan, liderul organizaţiei de femei a PSD Botoşani, vicepreşedinte a organizaţiei de femei la nivel naţional, cea care a şi condus lucrările conferinţei. „Am fost întotdeauna o femeie social democrată. Noi, femeile, am fost întotdeauna stabile, din punct de vedere al opţiunilor politice. O felicit pe Emilia Arcan pentru tot ce a făcut în și cu organizaţia de femei din Neamţ”, a spus europarlamentarul Minodora Cliveti.

Emilia Arcan

Emilia Arcan

Singurul candidat la funcţia de preşedinte al organizaţiei din Neamţ a fost Emilia Arcan, aleasă, pentru un nou mandat de patru ani, cu unanimitate de voturi. La conferinţă au participat preşedintele organizaţiei PSD Neamţ, Ionel Arsene şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu. „Sunt onorat să particip la această conferinţă a unei organizaţii puternice, care a pus umărul serios la ultimele alegeri. Emilia Arcan a demonstra că merită să fie preşedintele organizaţiei judeţene”, a spus deputatul Ionel Arsene.

A luat cuvântul, apoi, Luminiţa Vârlan, preşedintele organizaţiei de femei a PDL Neamţ, care a ţinut să o încurajeze pe Emilia Arcan în noul mandat, oferindu-i un buchet de flori galbene, pentru a nu exista nicio interpretare. Au urmat, apoi, discursurile invitaţilor, care au ţinut să o încurajeze lidera femeilor din PSD Neamț pentru activitatea din noul mandat.

Emilia Arcan a prezentat un raport de activitate şi un proiect de activităţi pentru următorii patru ani. „Dragele mele prietene, mă aflu în faţa dumneavoastră pentru a prezenta bilanţul la trei ani de mandat. În cursul acestor ani ne-am implicat într-o serie de activităţi sociale, educaţionale, culturale şi electorale, care s-au dovedit constructive şi ne-au unit într-o adevărată echipă. Rolul nostru ca femei în politică este foarte important. Ca lider, nu se poate face mai nimic de unul singur, ci doar într-o echipă unită. Am urmărit, în toţi aceşti ani, implicarea unui număr cât mai mare de femei în activităţile noastre, atragerea de noi simpatizanţi, implicarea în proiecte care să atragă atenţia asupra problemelor sociale, ale vârstnicilor, ale tinerilor, ale persoanelor cu dizabilităţi sau asupra persoanelor fără venituri”, a declarat Emilia Arcan. Aceasta şi-a exprimat admiraţia faţă de primarul comunei Săbăoani, Valeria Dascălu, şi faţă de primarul comunei Vânători-Neamţ, Maria Petraru, cărora le-a oferit câte o diplomă de excelenţă pentru întreaga activitate depusă atât în cadrul administraţiei locale, cât şi în cadrul partidului, având în vedere că, la nivel local, organizaţia femeilor social-democrate a reuşit să câştige mandate succesive la aceste două primării. Apoi, femeile social-democrate şi-au ales Consiliul Judeţean, format din 117 membri, Biroul Politic Permanent, format din 32 de membri, şi au desemnat cele 100 de delegate care vor reprezenta judeţul Neamţ la Conferinţa Naţională a Femeilor Social-Democrate, ce va avea loc în octombrie, la Iaşi. În cadrul aceleiaşi conferinţe s-au ales şi reprezentanţii judeţului Neamţ în Consiliul Naţional al Femeilor Social Democrate. Conform algoritmului politic, judeţului Neamţ îi revin cinci posturi, iar în urma voturilor, femeile social-democrate din judeţ vor fi reprezentate în Consiliul Naţional al Femeilor Social democrate de Mihaela Marian, Valeria Dascălu, Iulia Tomșa Havrici, Emilia Arcan şi Cristina Radu.

Noul preşedinte al femeilor social-democrate din Neamţ are 48 de ani, este de profesie economist, este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi este membru PSD Neamţ din 2001.