Elevi ai Liceului Tehnologic din localitatea Nisiporeşti, comuna Boteşti, originari din comuna Ciohorani, judeţul Iaşi, pot ajunge la unitatea de învăţământ unde studiază graţie ajutorului dat de magazinul online eMAG.
La începutul anului şcolar, liceul avea 48 de elevi înscrişi în clasa a IX-a, fiind aprobată o singură clasă. Conducerea liceului a primit cereri din partea a 14 absolvenţi ai clasei a VIII-a din comuna Ciohorani, aflată la şapte kilometri de comuna Boteşti, care şi-au exprimat dorinţa de a urma Liceul Tehnologic din Nisiporeşti. Acceptarea acestor cereri a condus la formarea a două clase a IX-a, cu profil industrie textilă şi prelucrarea produselor din lemn. Când autorităţile de la Ciohorani nu au mai finanţat transportul elevilor, conducerea liceului a căutat soluţii pentru ca elevii să nu abandoneze cursurile.
„Am început să trimitem mail-uri unor persoane şi societăţi cărora le-am cerut sprijin pentru finanţarea transportului elevilor. Surpriza a venit din partea reprezentanţilor magazinului online eMAG, care ne-au acordat 5.280 de lei pentru transportul elevilor şi cărora le mulţumim pentru gestul făcut”, a declarat Cleopatra Brânduşa Bursuc, directorul Liceului Tehnologic din Nisiporeşti. Elevii ajung la liceu cu o cursă care vine de la Tîrgu Neamţ la Iaşi şi care face o buclă la Ciohorani.










Bravo celor de la emag care au facut aceasta binevacere…Nu va dati seama cata bucurie au adus pe chipul celor 14 elevi…Mai mult,acestia nu lipsesc deloc de la scoala din clipa in care au obtinut aceasta finantare.