Prima paginăSport

Elevii „sar” la patru ore de sport pe săptămână

Dimensiune text

Ministrul Sportului dorește să crească numărul orelor destinate educației fizice în școală.

 

 

Elevii ar putea face patru ore de sport pe săptămână. Propunerea aparține ministrului Tineretului și Sportului, Mircea Bănicioiu, care este de părere că o astfel de măsură ar avea două consecințe pozitive: ar revigora sportul românesc și i-ar face pe elevi mult mai sănătoși. „Sportul este în descreștere, tocmai pentru că nu s-au luat anumite măsuri în ceea ce privește sportul de masă. S-a ajuns, chiar, să nu se facă aproape deloc ore de sport în școlile din țară. Dacă, astăzi, nu reușim să lărgim baza de selecție pentru sportul de performanță, atunci nu vom avea la ce să sperăm nici în 2016, nici în 2018, nici mai târziu. Lucrăm, acum, la un proiect pentru salvarea situației. Bani nu sunt, dar există voință, deci se vor găsi și posibilități„, a spus ministrul Bănicioiu.

Una dintre posibilități o reprezintă creșterea numărului de ore de educație fizică în școli, la patru ore pe săptămână, și promovarea competițiilor interșcolare, măsuri ce se doresc introduse din noul an școlar. În acest moment, elevii au două ore de educație fizică și sport pe săptămână la nivelul învățământului primar și gimnazial și doar o oră de sport pe săptămână la liceu.

Profesorii spun că, pe măsură ce elevii cresc și numărul de ore scade, scade și interesul elevilor pentru această disciplină. „Elevii nu prea au o atitudine pozitivă față de ora de sport și față de mișcare, în general. Schimbarea ar fi benefică pentru toată lumea, pentru profesorii de sport, pentru elevi și pentru părinți. Elevii de astăzi stau foarte mult pe scaun, se joacă la calculator, au nevoie de mișcare ca de aer. Mișcarea înseamnă, până la urmă, viață„, a spus profesoara de sport Tereza Lungu, de la Colegiul Național „Roman-Vodă”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0