HomeEducatie

Elevii romașcani luptă în ECOlimpiada

După patru luni de învățare intensivă despre colectarea selectivă, elevii din Roman se luptă cu elevi din alte 22 de orașe din țară pentru premiile atractive puse la bătaie de Eco-Rom Ambalaje.

 

 

Proiectul educațional ECOlimpiada elevilor, derulat de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, s-a desfășurat în primul semestru al anului școlar 2012-2013, implicând 15.600 de elevi, din 161 de școli, din 23 de județe. Încurajarea elevilor și recunoașterea celor mai bune lucrări se realizează pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro, până în 10 februarie.

La nivel național, elevii din cele 161 de școli înscrise în concurs au realizat compuneri în care au dezvoltat creativ ideile desprinse din manualul „Învățăm să reciclăm ambalajele!”, pe care l-au studiat alături de învățătorii lor. Din fiecare clasă participantă, învățătorii au ales cea mai potrivită compunere, conform regulamentului, care să participe în concurs, competiția desfășurându-se, acum, între 600 de elevi din toată țara. Etapa de votare este importantă în calculul final al punctajului (15% din nota finală) și, de aceea, copiii au mare nevoie de susținerea comunității. În afară de punctele obținute prin vot, școlile vor primi și punctaje oferite de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale, precum și de reprezentanți ai Eco-Rom Ambalaje.
La final, compunerile câștigătoare vor fi premiate cu aparatură multimedia (tabletă PC, cameră foto digitală, MP4 Player). De asemenea, clasa și învățătorul de unde provine elevul câștigător vor fi premiați. ECOlimpiada elevilor este un demers complet, desfășurat la nivel național, care integrează două componente. Prima componentă este cea didactică, aceasta urmărind educarea elevilor și stimularea interesului lor față de procesul de colectare selectivă, ca mijloc de protecție  a mediului. Cea de-a doua componentă a proiectului constă într-un concurs pentru elevi, având ca scop dinamizarea procesului de învățare, prin stimularea competitivității la nivel școlar, local și național.

Comentarii

WORDPRESS: 0