Roman, Neamț
Căutare site

Peste 40 de elevi au lipsit de la Evaluarea Națională în acest an, în județul Neamț

Peste 40 de elevi au lipsit de la Evaluarea Națională în acest an, în județul Neamț

Probele scrise la disciplinele limba și literatura română, respectiv matematică, în cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul școlar 2023-2024, s-au desfăşurat în zilele de 25 iunie şi 27 iunie.

Conform ISJ Neamț, în județul Neamț, la prima probă din cadrul Evaluării Naționale, pentru absolvenții clasei a VIII-a, cea de limba şi literatura română, dintre cei 3.971 de elevi înscriși, au fost prezenți 3.927 de elevi, 44 de elevi fiind absenți. Prin urmare, rata de prezență a fost de 98,89%. La proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale, în Neamț, dintre cei 3.971 de elevi înscrişi, au fost prezenţi 3.926 de elevi, 45 de elevi fiind absenți. Prin urmare, rata de prezență a fost de 98,86%.

„Cele două probe din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a s-au desfăşurat în condiții optime. La nivelul județului Neamț, Evaluarea Naţională pentru absolvenții clasei a VIII-a s-a desfăşurat în 111 centre de examen, cu elevi proveniți din 115 unități de învăţământ cu personalitate juridică. Au fost implicați 776 de asistenți, responsabili cu prezența elevilor, scanarea tezelor și încărcarea lor pe platforma de evaluare digitalizată. Pentru evaluarea lucrărilor la probele de limba și literatura română şi matematică, au fost activați 246 de profesori evaluatori. Felicităm membrii Comisiilor din centrele de examen şi de evaluare, profesorii îndrumători şi candidaţii”, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Neamț, profesor Ionuț Ciocoiu.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.