HomeSanatate

Elevele au refuzat vaccinarea împotriva cancerul de col

Pentru a fi aplicat programul Ministerului Sănătății și asupra acestei categorii de vîrstă era necesar acordul părinților.

 

 

Vaccinarea femeilor împotriva cancerului de col uterin este pe cale să se încheie. Potrivit medicului epidemiolog Roxana Pipirigeanu, șeful Serviciului Epidemiologic din cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț, în momentul de față nu se mai administrează decît a doua și a treia doză, femeilor care s-au înscris în program. Vaccinarea anti-HPV la elevele de clasa a VIII-a s-a dovedit un eșec, întrucît au fost vaccinate foarte puține adolescente, din cauza refuzului părinților.

În total, în programul de vaccinare anti HPV au intrat 1.622 de femei, din care 1.294 au deja cele trei doze de vaccin administrate. Pe de altă parte, au fost și persoane care au renunțat la vaccin. Cele mai multe vaccinuri au fost administrate femeilor cu vîrste între 20 și 24 de ani, dar și celor de peste 24 de ani, care au înțeles că vaccinarea este singurul mod de a se proteja împotriva cancerului de col. Din păcate, vaccinarea elevelor de clasa a VIII-a nu am mers prea bine. Aici au fost vaccinate 251 de eleve, iar la categoria de vîrstă 15-19 ani au fost vaccinate 204 de adolescente. În lipsa unor precizări de la Ministerul Sănătății, campania se va finaliza în curînd și nu știm dacă va fi organizată o nouă campanie„, a precizat medicul epidemiolog Roxana Pipirigeanu.