Roman, Neamț
Căutare site

Efectele rafalelor de duminică: stâlpi și copaci căzuți, acoperișuri distruse de vânt în întreg județul. Mii de locuințe au rămas fără curent electric

Efectele rafalelor de duminică: stâlpi și copaci căzuți, acoperișuri distruse de vânt în întreg județul. Mii de locuințe au rămas fără curent electric

Duminică, 26 aprilie, forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului (ISU) Neamț, de la serviciile voluntare pentru situații de urgență (SVSU) din mai multe localități – Roman, Bahna, Boghicea, Bârgăuani, Făurei, Ion Creangă, Secuieni – și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț au intervenit în pentru îndepărtarea efectelor negative produse de manifestarea vântului puternic, au anunțat reprezentanții ISU Neamț.

În municipiul Roman, a fost nevoie de intervenții pe strada Smirodava, pentru îndepărtarea unui arbore căzut peste un autoturism parcat, pe strada Roman Mușat, pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe fire de electricitate, dar și pentru îndepărtarea mai multor arbori căzuți în Parcul Municipal.

În comuna Gâdinți, s-a intervenit pentru îndepărtarea a cinci arbori căzuți pe carosabil pe DN 15D (zona Dealul Mărului), iar în comunele Bahna (pe DJ 159B), Boghicea (pe DJ 207A) și Bârgăuani (pe DN 15D) pentru îndepărtarea ori stabilizarea unor stâlpi din lemn care prezentau risc de cădere.

În comuna Ion Creangă, a fost nevoie de intervenții pentru îndepărtarea unor elemente componente din acoperișul unui magazin luate de vânt și căzute pe carosabil, precum și pentru îndepărtarea a două containere, folosite ca vestiare, ajunse pe partea carosabilă și în curtea unei gospodării.

În satul Bașta, din comuna Secuieni, s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil și elemente de construcție (provenite de la un solar) pe fire de electricitate, iar în comuna Făurei – pentru îndepărtarea unor elemente componente din acoperișul unei case căzute pe carosabil și pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe fire de electricitate.

În comuna Țibucani, s-a intervenit pentru degajarea a cinci stâlpi de electricitate care au căzut pe carosabil, traficul pe DJ 115N fiind blocat pe ambele sensuri.

În municipiul Piatra Neamț, s-a intervenit pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil pe strada Aleea Brazilor, pentru îndepărtarea a doi arbori căzuți pe carosabil pe strada Aleea Tineretului, pentru îndepărtarea unor elemente componente din acoperișul unui bloc de locuințe pe strada Lămâiței, pentru îndepărtarea unui arbore căzut peste acoperișul unei locuințe de pe strada Pescărușului, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție desprinse de pe acoperișul unui bloc de locuințe care prezintau risc de cădere – pe strada Constantin Mătase și pe strada Violetei.

Tot în Piatra Neamț, s-a intervenit pe muntele Pietricica pentru stingerea unui incendiu produs la vegetația uscată ce s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 100 metri pătrați, cauza probabilă de producere a incendiului fiind scânteile provenite de la cablurile electrice.

În orașul Târgu-Neamț, a fost nevoie de intervenții pe strada Pictor Grigorescu, pentru îndepărtarea unor elemente componente din acoperișul unui bloc de locuințe, care prezentau risc de cădere, iar în satul Petru Vodă, din comuna Poiana Teiului, pentru îndepărtarea unui arbore căzut peste fire de electricitate și pentru îndepărtarea unui stâlp de electricitate căzut pe carosabil.

La ora 14.00, Delgaz Grid a anunțat că localitățile Pipirig, Stânca (Pipirig), Boboiești (Pipirig), Pluton (Pipirig) Dolhești (Pipirig), Brusturi, Grosi (Brusturi), Draganesti, Râșca (Drăgănești), Târzia (Brusturi), Slobozia (Roznov), Roznov, Izvoare (Dumbrava Roșie), Cândești, Frunzeni (Costișa) și Vădurele (Cândești) sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 7.035 de consumatori nu aveau energie electrică, lucrându-se pentru remedierea situației, fiind afectate cinci linii de medie tensiune.

Duminică, 26 aprilie, până la orele 21, întreaga țară se află sub avertizare meteo de tip Cod galben de intensificări ale vântului (Cod portocaliu pentru județele din estul țării), fiind așteptate rafale de până la 90 de km/h (120 km/h pentru zona de munte). În aceste condiții, pompierii vă recomandă: evitați deplasările care nu sunt strict necesare; înainte de a pleca la drum, informați-vă din surse oficiale despre condițiile meteo și starea drumurilor; nu atingeți firele electrice căzute la sol și semnalați imediat astfel de situații autorităților; evitați staționarea în apropierea copacilor sau a stâlpilor de pe marginea drumurilor, deoarece aceștia pot fi doborâți de vântul puternic.

 

 

Foto: ISU Neamț

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.