Prima paginăSport

Echipele de handbal ale Școlii „Vasile Alecsandri”, mereu pe locul I

Dimensiune text

Cele două formaţii s-au calificat, ca în fiecare an, în etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar. Echipa masculină a profesorului Ioan Ungureanu are în palmares opt locuri întâi în competiţia judeţeană inter-şcolară şi continuă să ţină steagul sus. 

Buni la carte, buni la handbal. Când alături aceste cuvinte, gândul te duce fără ezitare la elevii Școlii Generale „Vasile Alecsandri” din Roman, instituţie ale cărei echipe reprezentante, feminină şi masculină, n-au rivale în oraş şi chiar în judeţ, de zece ani, cel puţin.

Echipele de handbal ale Școlii „Vasile Alecsandri” bifează non-stop prezenţe în fazele superioare ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Școlar (ONSȘ). Tradiţia este dusă mai departe de fiecare generaţie, lucru valabil, bineînţeles, în anul 2015. Profesorul Ioan Ungureanu are şi acum echipă cu care poate juca în finala judeţeană sau în etapa zonală.

Echipele de băieţi ale Școlii „Vasile Alecsandri” au ocupat de opt ori locul I la Olimpiada Școlară, în judeţ

La finalul săptămânii trecute a avut loc faza municipală a ONSȘ la handbal masculin, gimnaziu, urban, întrecere la care participă elevi de clasa a opta sau mai mici, cu vârsta până în 15 ani. Competiţia s-a desfăşurat în sala de sport a Școlii „Vasile Alecsandri” şi a adunat la start patru echipe de la şcolile: „Alexandru Ioan Cuza” – pregătită de profesor Doina Cozma, „Carol I” – profesor Ioan Diaconu, „Mihai Eminescu” – profesor Cristina Grăjdeanu, „Vasile Alecsandri” – profesor Ioan Ungureanu. La dorinţa majorităţii profesorilor-antrenori, competiţia s-a desfăşurat sistem turneu, fiecare cu fiecare.

Iată rezultatele înregistrate: „Alexandru Ioan Cuza” – „Mihai Eminescu” 1-8, „Vasile Alecsandri” – „Carol I” 23-9, „Alexandru Ioan Cuza” – „Vasile Alecsandri” 2-30, „Mihai Eminescu” – Carol I” 4-14, „Vasile Alecsandri” – „Mihai Eminescu” 10-3, „Alexandru Ioan Cuza” – „Carol I” 2-10. Ca urmare, clasamentul a fost următorul: 1. „Vasile Alecsandri”, 2. „Carol I”, 3. „Mihai Eminescu”, 4. „Alexandru Ioan Cuza”. Astfel, echipa Școlii „Vasile Alecsandri” s-a calificat în faza judeţeană a ONSȘ, care se va desfăşura în sala de sport a Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ şi la care vor participa echipele învingătoare din oraşele judeţului Neamţ: Tîrgu Neamţ, Bicaz, Roman şi Piatra Neamţ.

Lotul Școlii „Vasile Alecsandri”: Ștefan Cosmin Teslaru, Ștefan Matei Antoce, Vlad Alin Pânzaru, Ioan Matei Cojocărescu, Dragoş Apetrii, Alexandru Andrei Boţoc, Ionuţ Spiridon, Marius Constantin Helman, Cătălin Ciocoiu, George Eduard Achiriloaiei, David Ioan Țampău, Vasilică Silviu Mircea, Petru Rareş Roman şi Cosmin Ionuţ Lăpuşneanu.

Profesorul Ioan Ungureanu nu este, totuşi, pe deplin mulţumit de randamentul elevilor săi: „Trebuie să facem pregătire serioasă. S-a văzut că pregătirea fizică nu a fost la nivelul corespunzător şi eu nu sunt mulţumit. Ce-i drept, nici copiii nu au prea mult timp liber la dispoziţie. Este greu să rezişti la trei meciuri într-o jumătate de zi, lucru valabil pentru toate echipele. Ar trebui schimbat sistemul de desfăşurare a competiţiei. Ne adunăm la competiţie şi trebuie să jucăm repede, de parcă am fi de fier. Ne-am propus ca, în vacanţa inter-semestrială, să facem antrenamente zilnice, pentru a putea face faţă meciurilor din etapa judeţeană. Am vorbit cu băieţii şi mi-au promis că vor veni. Condiţia fizică este mai slabă şi, de aceea, vom pune accent pe pregătirea fizică. Cei cu talie mare se mişcă mai greu. La capitolele tehnic şi tactic stăm binişor. Avem de apărat locul I pe judeţ, pe care l-am luat de opt ori în ultimii nouă ani. Este vorba de tradiţia şcolii, care ne obligă, indiferent de generaţie. Altfel, trebuie să mulţumesc doamnei Daniela Rotaru, care a venit din timpul liber şi ne-a asigurat asistenţa medicală, precum şi profesorului Ionuţ Grumăzescu, de la Făurei, care a sigurat arbitrajul”.

Echipa care va ieşi pe locul I în faza judeţeană va întâlni, în fază premergătoare etapei zonale, una dintre formaţiile liceelor cu program sportiv din Roman sau Piatra Neamţ. S-a văzut, de-a lungul timpului, că echipa de handbal a Școlii „Vasile Alecsandri” este singura din judeţ care poate juca fără să se facă de râs împotriva uneia care reprezintă un liceu cu program sportiv.

La fete, în meciul decisiv, scorul a fost 2-1! A învins „Vasile Alecsandri”

scolar 02Cu o săptămâna înainte s-a disputat faza urbană a Olimpiadei Școlare, concurs rezervat echipelor de fete şi desfăşurat tot în sala de sport a Școlii „Vasile Alecsandri”. Au participat echipele: „Alexandru Ioan Cuza” – pregătită de profesor Doina Cozma, „Carol I” – profesor Ioan Diaconu, „Mihai Eminescu” – profesor Cristina Grăjdeanu, „Vasile Alecsandri” – profesor Corneliu Știrbu. Și în competiţia feminină a învins tot reprezentanta Școlii „Vasile Alecsandri”, scorul din meciul decisiv fiind unul foarte rar întâlnit într-un meci de handbal, fie el şi între echipe de copii. Se poate spune că faza de apărare a fost punctul forte al celor două pretendente la calificare în faza judeţeană.

Rezultate înregistrate: „Alexandru Ioan Cuza” – „Carol I” 3-4, „Vasile Alecsandri” – „Mihai Eminescu” 16-1, „Vasile Alecsandri” – „Alexandru Ioan Cuza” 12-1, „Carol I” – „Mihai Eminescu” 9-0, „Alexandru Ioan Cuza” – „Mihai Eminescu” 12-1, „Vasile Alecsandri” – „Carol I” 2-1. Clasament: 1. „Vasile Alecsandri”, 2. „Carol I”, 3. „Alexandru Ioan Cuza”, 4. „Mihai Eminescu”.

„Aş remarca faptul că, atât la feminin, cât şi la masculin, Școala «Carol I» s-a prezentat cu echipe foarte bine instruite, disciplinate tactic, care au ţinut piept echipei şcolii noastre. Cât despre noi, echipa feminină a obţinut locul I pe oraş şi în anii 2013 şi 2014, dar nu a putut participa la faza judeţeană, deoarece nu s-au găsit bani pentru deplasare. Să sperăm că anul acesta va putea să participe. Echipa feminină are mai mult timp la dispoziţie pentru pregătire, întrucât etapa judeţeană este programată în 14 martie şi va avea loc tot la Piatra Neamţ, în aceeaşi sală. Vom vedea cum vom face rost de fonduri”, a declarat profesorul Ioan Ungureanu.

Lotul şcolii „Vasile Alecsandri”: Andreea Maria Hriscu, Ana Oprea, Ioana Toma, Bianca Cojocariu, Alexandra Ungureanu, Florina Iuliana Călăraşu, Bianca Dumitru, Daria Cramer, Andreea Cătălina Sofia, Andreea Enache, Bianca Mihoc şi Bianca Gherasim.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0