Duminică, 24 noiembrie, LPS Roman va juca pe teren propriu cu SC Bacău, într-un meci foarte important pentru calificarea în faza superioară a competiţiei.
Clasată pe locul al treilea la sfârşitul turului campionatului de fotbal al juniorilor A, seria A, echipa Liceului cu Program Sportiv (LPS) Roman a fost învinsă, în deplasare, de LPS Iaşi, în prima etapă a returului. 2-1 a fost scorul, identic cu cel de la pauză, în partida dintre LPS Iaşi şi LPS Roman, două dintre echipele cu pretenţii la calificarea în faza zonală a campionatului naţional. Golul echipei din Roman a fost reuşit de Aeroaei, din lovitură de la 11 metri.
„A fost un meci foarte important pentru noi. N-am reuşit să ne mai mobilizăm ca în meciurile precedente, cu echipe de aceeaşi valoare. Pentru a mai avea şanse la calificarea în faza următoare a competiţiei, în care vor accede două echipe, trebuie să învingem SC Bacău în meciul pe care-l vom avea acasă. Până la meciul cu LPS Iaşi a mers bine. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Un rezultat de egalitate ar fi fost echitabil, la Iaşi. Am luat goluri din cauza unor greşeli personale. Vreau să fie bine duminică, etapa următoare, cu SC Bacău. Vreau să câştigăm. Suntem la şase puncte de Ceahlăul şi la patru de SC Bacău. Mai sunt trei etape până la întreruperea campionatului. Încerc să-i mobilizez. Mai sunt trei etape de jucat, din retur, cu tot cu cea de duminica viitoare. Antofi, Aeroaie, Agu, Atodiresei şi Rotaru au avut randamentul bun, constant, în turul campionatului. Vom relua pregătirile în ianuarie, după etapele rămase de disputat. Poate că vacanţa va fi de bun augur”, a spus Gheorghe Dănilă, antrenor principal al fotbaliştilor juniori A de la LPS Roman.
Pentru fotbaliştii juniori A de la LPS Roman, startul campionatului a fost unul bun, victorie cu LPS Iaşi, 2-0. Au urmat două înfrângeri nescontate, în deplasare, 1-2 cu SC Bacău şi 0-1 cu AFC Botoşani.
„În meciul de la Bacău am jucat bine, s-ar putea spune, dacă nu s-ar ţine cont de numărul mare de ocazii ratate. Puteam să şi câştigăm. La Botoşani am jucat mai slab”, a spus, atunci, Gheorghe Dănilă.
Lotul LPS Roman: George Antofi, Marian Lucaci, Aurel Grigore, Cătălin Aeroaei, Alexandru Căpitanu, Răzvan Atodiresei, Denis Chelariu, Georgian Agu, Emanuel Bogleş, Adrian Rotaru, Alexandru Munteanu, Remus Mintenaş, Andrei Babjuc, Alexandru Lăpuşneanu, Andrei Timofte şi Bogdan Bordea.
Următorul meci al fotbaliştilor de la LPS Roman va fi cel cu omologii de la SC Bacău. Cine câştigă rămâne în cursa pentru calificarea în faza următoare.
Etapa a 13-a
Partidele din etapa a 13-a a campionatului naţional de fotbal al juniorilor A, seria A, vor avea loc duminică, 24 noiembrie, de la ora 12: CSMS Iaşi – CSȘ Botoşani, Rapid Suceava – Sporting Vaslui, LPS Piatra Neamţ – Ceahlăul Piatra Neamţ, AFC Botoşani – LPS Iaşi, LPS Roman – SC Bacău. La finalul turului, clasamentul era: 1. Ceahlăul – 25 puncte, 2. SC Bacău – 24 p, 3. LPS Roman – 21 p, 4. LPS Iaşi – 19 p, 5. CSMS Iaşi – 18 p, 6. LPS Piatra Neamţ – 15 p, 7. Sporting Vaslui – 12 p, 8. AFC Botoşani – 10 p, 9. CSȘ Botoşani – 9 p, 10. LPS Suceava – 7 p, 11. Rapid Suceava – 3 p.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol