La ordinul Ministerului Sănătăţii, în perioada 16-24 iunie, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ vor efectua o acţiune de control asupra tuturor producătorilor şi distribuitorilor de ape îmbuteliate din judeţ.
„Am primit o înştiinţare de la minister prin care ni se solicită să efectuăm un control pentru a verifica respectarea prevederilor legale la apele minerale naturale îmbuteliate”, a precizat medicul Dan Morenciu, managerul DSP Neamţ. O acţiune asemănătoare este organizată, zilele acestea, la nivel naţional, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care, în urma controalelor, a oprit temporar de la comercializare 184.876 de litri şi a oprit definitiv de la comercializare 100 de litri, atât de apă plată, cât şi carbogazoasă, şi a aplicat 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.600 de lei.










Ca cand presa (de apa chioara!!) si ,,protectia consumatorului” vor denunta produsele neconforme sau periculoase de pe piata ?!! PS ,,Presa” n-are habar (ca n-are nici acces!) iar protectia e pentru…,,producatori” (ca astia ..,,cotizeaza”,nu ??!! Asa ca ziceti-i ,,protectia producatorului” si gata (punct!)