Roman, Neamț
Căutare site

Drumurile judeţene au nevoie de 9,6 milioane de lei

Banii sunt necesari pentru refacerea drumurilor judeţene, a marcajelor şi a indicatoarelor.

După ce s-a topit zăpada, funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ au ieşit pe teren pentru a face inventarul gropilor de pe drumurile judeţene, al porţiunilor de drum pietruit care trebuie refăcute, al indicatoarelor şi al marcajelor rutiere. După aproximativ o lună de numărat, membrii serviciului care administrează drumurile judeţene din cadrul Direcţiei Generale de Dezvoltare a CJ Neamţ au centralizat informaţiile şi au calculat sumele necesare pentru reparaţii.

„Sunt necesare lucrări de întreţinere a îmbrăcămintei asfaltice pe o suprafaţă de 13.125 de metri pătraţi (n.red. – acoperirea gropilor), este nevoie de refacerea drumurilor pietruite pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi, iar asigurarea scurgerii apei la podeţe, şanturi şi rigole implică lucrări pentru 16.000 de metri cubi”, a afirmat Dan Ailincăi, purtătorul de cuvânt al CJ Neamţ.

Pe cel puţin 28 de kilometri de drum judeţean, starea carosabilului este atât de proastă încât este nevoie de turnarea de covor asfaltic. Reprezentanţii CJ Neamţ au explicat că cei 28 de kilometri de drum ce trebuie refăcut reprezintă suma mai multor porţiuni de drum din diferite zone ale judeţului. Pentru un singur metru pătrat de covor bituminos, DRUPO SA cere aproape 40 de lei, astfel că factura totală va fi una ce va depăşi şase miloane de lei, dacă nu se va mai negocia nimic. În aceste condiţii, rămâne de văzut câţi kilometri vor fi refăcuţi din totalul necesar, având în vedere că nu de puţine ori s-a discutat despre bugetul sărac al judeţului.

Nici indicatoarele rutiere nu au scăpat nenumărate. Astfel, funcţionarii din CJ au aflat că există 357 de indicatoare rutiere deteriorate sau care lipsesc cu desăvârşire şi trebuie înlocuite. De asemenea, trebuie înlocuiţi sau reparaţi 40 de metri liniari de parapeţi metalici de pe marginea drumului. Marcajele rutiere longitudinale – adică marcajele rutiere precum liniile continue şi discontinue – trebuie realizate pe o lungime totală de 74 de kilometri şi, în acelaşi timp, trebuie refăcuţi 756 de metri pătraţi de treceri pentru pietoni. Alte lucrări necesare sunt refacerea unor ziduri de sprijin, decolmatări şi refacerea a 11 podeţe.

Valoarea estimată a tuturor lucrărilor depăşeşte 9.600.000 de lei.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.