Roman, Neamț
Căutare site

Drumurile din județ vor „înghiți” peste 550 de milioane de lei

Suma este pentru următorii cinci ani. Anul acesta, investiţiile începute depăşesc 72 de milioane de lei. 

La aproximativ 553 de milioane de lei se ridică lucrările de infrastructură ce ar trebui realizate pe drumurile de interes judeţean şi local, în Neamţ, în următorii cinci ani. Suma reprezintă o estimare a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Constantin Iacoban, făcută pe baza informaţiilor primite de la toate autorităţile administrativ-teritoriale din judeţ.

„La prima vedere, suma este impresionantă, fiindcă vorbim de peste 100 de milioane de euro. Dar sunt lucrări absolut necesare, ce trebuie realizate. Aici nu vorbim de starea drumurilor naţionale, deşi sunt sectoare din drumurile naţionale care au mare nevoie de reparaţii, dar acele drumuri nu sunt în administrarea noastră. Am cerut această centralizare pentru că plecăm de la necesităţi ca să dezvoltăm soluţii. Dacă ne vom încadra doar în alocările financiare, vor fi foarte multe obiective nerealizate. E bine să plecăm de la ce avem nevoie, apoi să vedem de unde obţinem bani – de la Bucureşti sau de la Bruxelles. Sunt lucrări care au fost realizate parţial, trebuie terminate odată. Spre exemplu, modernizarea drumului Horia – Mărgineni – Piatra Neamţ este 73% realizată, lucrările de pe drumul Roman – Bîra – Nistria sunt realizate în proproaţie de 94%, mai trebuie 135.000 de lei pentru finalizare. Avem date şi cifre concrete. Dacă mă cheamă cineva la discuţii, ştiu exact care este situaţia. Nu cred că Guvernul va da bani cuiva care se bâlbâie şi nu ştie ce nevoi are”, este de părere Constantin Iacoban.

Preşedintele CJ Neamţ a mai spus că, anul acesta, o parte din fondurile judeţului va fi redirijată către drumurile judeţene, pentru că anul trecut s-au investit mulţi bani în proiectul european „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ”.

„Numai la nivel judeţean avem investiţii începute de 72.485.000 de lei, investiţii în curs pe drumurile judeţene. Avem de făcut documentaţii la mai multe lucrări pe drumuri, pentru aceste documentaţii am pregătit 420.000 de lei. Dar acestea nu sunt singurele obiective pe 2015. Dorim să continuăm programele pe fonduri europene, cum ar fi pe asistenţă socială şi pe mediu”, a adăugat Iacoban.

Șeful administraţiei judeţene a precizat că pentru realizarea proiectelor este dispus să lucreze cu experţi din afara instituţiei, dacă funcţionarii din cadrul CJ nu vor răspunde prompt solicitărilor.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.