Un bărbat din Roman i-a dat o lecţie de viaţă iubitei sale, chiar dacă acest lucru a însemnat şi întocmirea unui dosar penal pe numele bărbatului, pentru distrugere.
Romaşcanul de 28 de ani îi luase cadou iubitei sale un autoturism, pe care l-a înmatriculat pe numele ei. Miercuri seara, între cei doi a izbucnit o ceartă aprinsă, iar romaşcanul a luat maşina din faţa blocului, s-a dus pe un teren viran din apropiere şi i-a dat foc. Apoi s-a întors în locuinţă şi i-a arătat tinerei, de la fereastră, ce s-a întâmplat cu maşina ei, după care şi-a luat bagajul şi a plecat. Pompierii au fost solicitaţi să intervină în jurul orei 23.57, dar nu au mai putut salva mare lucru din maşina incendiată. Tânărul rănit în dragoste s-a ales cu dosar penal, pentru distrugere.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol