HomeActualitateRoman

Dozatoare cu pungi pentru stăpânii de câini

Administraţia locală a achiziţionat, săptămâna trecută, cinci dispozitive pentru stocarea şi eliberarea de pungi de unică folosinţă pentru materiile fecale ale câinilor care sunt scoși la plimbare  de stăpânii lor. Aceste dozatoare de pungi vor fi montate în parcul din faţa Primăriei, în parcul de lângă Casa de Cultură, în parcul din zona Hotel – Bibliotecă, în Pietonal şi în Parcul Municipal. Aceste dozatoare vin în ajutorul romaşcanilor care au animale de companie. În plus, stăpânii de patrupede vor fi verificaţi, în continuare, de poliţiştii locali, cu privire la respectarea hotărârii de Consiliu Local care reglementează modul în care trebuie să se comporte stăpânul unui animal de companie atunci când iese cu acesta pe domeniul public.

„Astfel de dozatoare am văzut în Bucureşti, în sectorul 1. Au venit cu pungile gata puse, dar în perioada următoare vom comanda pungile la Roman. Important este ca acestea să nu fie transparente, să fie mai uşor de lucrat cu ele. Costurile de întreţinere nu vor fi mari. Preţul total se situează în jurul a câteva sute de euro. Dacă impactul celor cinci dozatoare va fi unul benefic, astfel de dozatoare vor fi montate şi în alte zone ale oraşului”, a explicat primarul Laurenţiu Dan Leoreanu.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • mama omida 7 ani ago

    multumiri din partea somerilor si pensionarilor ,toti este fericiti !!!am mai dori niste dozatoare cu apa pentru catei k noi cum frecam menta toata ziua si taiem iarba la caini,saracii scoate limba de un cot dupa o lingura de apa !!!

    • catalin 7 ani ago

      Unde s-a mai auzit așa ceva?????primăria cumpără tot felul de prostii!eu sunt în Italia,am câine,eu cumpăr pungi!îi dau adresa primarului să vină și pe la noi…..RUȘINE…..cei care au un animal sunt conștienți că animalul cere sacrificii….sunt pensionari cu pensii mici care așteaptă să mănânce măcar un iaurt la zi iar primarul……cumpără câcaturi
      ….