Două persoane prinse sub un tractor, în comuna Ion Creangă

HomeActualitate

Două persoane prinse sub un tractor, în comuna Ion Creangă

Vineri, 3 noiembrie, la ora 13:28, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în urma căruia două persoane au rămas prinse sub un tractor, într-o pădure din comuna Ion Creangă, informează ISU Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere, un autocamion cu container multirisc, o autospecială pentru descarcerare grea și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA).

„Un tractor cu remorcă, ce transporta lemne, s-a răsturnat în pădure, într-o zonă greu accesibilă, la o distanță de aproximativ 1,5 kilometri de calea de acces rutieră. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că un bărbat era prins sub o roată a tractorului, iar alt bărbat era prins între tractor și remorcă. Pompierii au acționat pentru scoaterea celor două persoane, care, ulterior au fost preluate de echipajele SMURD pentru îngrijiri medicale. Cei doi bărbați, în vârstă de 51 și 17 și ani, tată și fiu, au fost transportați, conștienți, la Compartimentul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului Municipal de Urgență Roman”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

 

Foto: ISU Neamț