Joi, 3 august, un bărbat de 48 de ani și un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, ambii din județul Vrancea, au fost prezentați instanței de judecată, față de aceștia fiind dispusă măsura arestului preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul a două furturi petrecute la finalul lunii trecute în comuna Săbăoani.
Conform IPJ Neamț, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Panciu și al luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Vrancea, au pus în executare miercuri, 2 august, un mandat de percheziție domiciliară, la imobilul unui bărbat de 48 de ani, din județul Vrancea. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în noaptea de 24 spre 25 iulie, persoane necunoscute au pătruns fără drept, prin escaladarea gardului, în curtea unei societăți comerciale din Săbăoani de unde ar fi sustras doi acumulatori și cantitatea de 250 de litri de motorină, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei. Totodată, în noaptea de 25 spre 26 iulie, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în imobilul unui bărbat din localitatea Săbăoani, de unde ar fi sustras două rampe, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.
„În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate bunurile sustrase în proporție de 80%, acestea fiind ridicate de polițiști și restituite persoanelor vătămate. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe ansamble ale unui utilaj agricol, ce fac obiectul unui dosar penal aflat în lucru, sub supravegherea Parchetului de pa lângă Judecătoria Panciu”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Comentarii