Luni, 13 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău au fost sesizați de către Reprezentanța Bacău a Registrului Auto Român (RAR) despre faptul că un bărbat, de 31 de ani, din județul Neamț, din comuna Grumăzești, ar fi prezentat pentru certificarea autenticității un autoturism care figura urmărit internațional în baza de date, informează IPJ Bacău.
„Din cercetări a reieșit că autoturismul, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, figura în bazele de date urmărit de autoritățile judiciare din Belgia. Polițiștii au luat măsura indisponibilizării autovehiculului până la clarificarea situației juridice. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Totodată, polițiștii au demarat activitățile de verificare și cooperare internațională, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor aspectelor semnalate”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.
Foto: IPJ Bacău
Comentarii