Dorinel Ursărescu, judecat în stare de libertate pentru cumpărare de influență

HomePolitica

Dorinel Ursărescu, judecat în stare de libertate pentru cumpărare de influență

 

Dorinel Ursărescu

Dorinel Ursărescu

Romașcanul Dorinel Ursărescu și Mihai Banu, ambii foști deputați, sunt trimiși în judecată, în stare de libertate, de către procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Bacău.

Mihai Banu, aflat în stare de deținere, la data faptelor deputat în Parlamentul României, este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată. Dorinel Ursărescu este trimis în judecată în calitate de administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În același dosar, inculpat mai este și Ion Rotaru, administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt: „În perioada iulie 2010 – noiembrie 2011, inculpatul Banu Mihai, în calitate de deputat în Parlamentul României, a pretins și primit pentru partidul din care făcea parte, prin intermediul unei societăți comerciale, de la ceilalți doi inculpați, suma totală de 1.264.000 lei (824.000 lei de la Ursărescu Dorinel și 440.000 lei de la Rotaru Ion). Banii au fost pretinși și primiți pentru ca inculpatul Banu Mihai să-și exercite influența asupra reprezentanților unei societăți comerciale, astfel încât aceasta să subcontracteze lucrările de îndiguire a râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, firmelor administrate de inculpații Ursărescu Dorinel și Rotaru Ion. De asemenea, inculpatul Banu Mihai a mai solicitat contractantului ca o parte din sumele datorate subcontractorilor să fie achitate prin bilete la ordin, a căror valoare a fost încasată, în cele din urmă, de către inculpatul Banu Mihai. Pentru a exista o justificare legală a circuitului banilor, la solicitarea inculpatului Banu Mihai, între cele două societăți subcontractoare și firma care i-a remis contravaloarea biletelor la ordin au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii fictive. În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților.  Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată în comunicatul de presă Direcției Naționale Anticorupție.

Mihai  Banu a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru aceeași infracțiune, în 2015, fiind condamnat definitiv la executarea unei pedeapsa de trei ani închisoare. De asemenea, Dorinel Ursărescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru infracțiuni asimilate corupție, în 2014, fiind condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

Îndiguirea râului Siret pe tronsonul Rotunda – Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, a fost realizată de firma Construcții Hidrotehnice SA Iași, investitorul fiind Ministerul Mediului și Pădurilor.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0