Prima paginăSocialEducatie

Dorice Albu, manager interimar la Ambulanţă

Dimensiune text

Medicul Dorice Albu a fost numit în funcţia de manager interimar la Ambulanţă, în locul medicului Letiţia Damoc, care a fost revocat din post la dispoziţia Ministerului Sănătăţii.

Medicul Letiţia Damoc, cea care se afla la conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Neamţ încă de la înfiinţarea acestuia, din 1995, a predat luni, 2 decembrie, ştafeta noului manager al unităţii, după ce a fost revocată din funcţie prin decizia Ministerului Sănătăţii, încă de luni, 25 noiembrie.

Începând cu data de 2 decembrie, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a numit-o pe postul de manager interimar al SJA Neamţ pe Dorice Albu. „Doamna doctor Dorice Albu a fost numită în funcţia de manager general interimar al Ambulanţei, pe o perioadă de şase luni. De acum, urmează ca dumneaei să îşi numească un comitet director, din care, cel mai probabil, va face parte şi medicul Carmen Maria Drăgan, ca şi director medical”, a declarat Dan Morenciu, directorul DSP Neamţ.

Noul manager, Dorice Albu, este specializat în medicină de familie, a urmat rezidenţiatul pe post la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, a terminat specialitatea în urmă cu doi ani şi a făcut cursurile de management sanitar, iar în prezent lucrează la SJA Neamţ şi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judetean de Urgenţă Neamţ.

Citește și:   Vreme deosebit de rece și vânt puternic, până la finalul săptămânii

Fostul comitet director al SJA Neamţ, alcătuit din directorul medical Puşa Creţu şi directorul economic Constantin Pantaziu, a fost revocat din funcţie încă de la sfârşitul săptămânii trecute, de către managerul Letiţia Damoc, iar aceasta, la rândul ei, a fost demisă luni de către şefii direcţi din cadrul DSP Neamţ.

În cursul zilei de 25 noiembrie 2013, Ministerului Sănătăţii a emis dispoziţia nr. 79, privind revocarea din funcţie a medicului Letiţia Gabriela Damoc – manager general al SJA Neamţ, începând cu data de 2 decembrie. Începând cu aceeaşi dată, a încetat contractul de management încheiat între managerul general al SJA Neamţ şi DSP Neamţ şi tot atunci a încetat şi clauza de suspendare a contractului individual de muncă al medicului Damoc, urmând a-şi relua activitatea ca medic primar medicină generală-medic primar medicină de urgenţă în cadrul SJA Neamţ.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0