Doi câștigători din Neamț la Loteria bonurilor fiscale

Vor fi oferite doar 100 de premii în valoare de un milion de lei.

Până joi, 2 iulie, la ora prânzului, numai două persoane din judeţul Neamţ au mers la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Neamţ pentru a-şi revendica premiul la Loteria bonurilor fiscale, pentru extragerea care a avut loc pe 28 iunie. Această a doua ediţie a loteriei nu va mai aduce atât de mulţi câştigători ca prima, din a doua zi de Paşti, deoarece valoarea bonului câştigător este mult mai mare, respectiv 135 de lei, comparativ cu numai 6 lei la prima ediție. În plus, bonul de această sumă trebuie să fie din data de 23 mai, într-o zi de sâmbătă.

„Până în acest moment, o singură persoană din Roman şi una din Piatra Neamţ au depus la sediul AJFP Neamţ un bon câştigător la Loteria bonurilor fiscale”, a declarat Cristina Ionescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Neamţ.

La extragerea de duminică, 28 iunie, au intrat în cursă bonurile emise în perioada 29 martie – 31 mai 2015. Recent, oficialii au schimbat regulile, aşa că vor fi acordate doar 100 de premii la nivel naţional, în valoare de un milion de lei, pentru a evita situaţia creată la prima extragere, când s-au înregistrat mii de bonuri valide, ceea ce a făcut ca valoarea premiului să fie modică. În situaţia în care, în urma centralizării listei bonurilor fiscale prin care s-au revendicat premiile, se va constata depăşirea numărului maxim de premii stabilit la 100, atunci se va face o nouă loterie, şi din totalul bonurilor valide de pe listă vor fi extrase numai 100 ca fiind câştigătoare.

La prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale, de pe 13 aprilie, la nivel naţional au revendicat premii peste 18.000 de câştigători, iar premiul nu a depăşit 55 de lei.


COMENTARII

WORDPRESS: 0