HomeActualitateEconomie

Documente de la Fisc obținute de acasă, din fața calculatorului

Contribuabilii pot obţine documente de la Fisc fără să se mai deplaseze la ghişeele instituţiei.

Documentul care atestă veniturile realizate de o persoană într-un an fiscal poate fi obţinut şi online, prin intermediul Spaţiului privat virtual (SPV), serviciul electronic oferit de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală. Adeverinţa de venit este foarte solicitată la ghişeele Fiscului, fiind necesară în mai multe situaţii, cel mai adesea pentru obţinerea unui credit. Pentru a intra în posesia documentului, fără a se mai deplasa la ghişeele organelor fiscale, solicitanţii nu trebuie decât să se înregistreze în Spaţiul privat virtual. Prin intermediul acestuia se efectuează comunicarea electronică a informaţiilor şi înscrisurilor între ANAF şi persoana fizică în legătură cu situaţia fiscală proprie.

Astfel, prin accesarea serviciului „Spaţiul privat virtual” persoanele fizice pot opta pentru comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă a actelor administrative emise în forma electronică de către organele fiscale din cadrul ANAF. Aşa cum este menţionat şi în actul normativ, acest serviciu este opţional, nu obligatoriu, aşa încât contribuabilii pot trimite în continuare acte către Fisc şi prin mijloacele clasice. Pentru a accesa Spaţiul privat virtual trebuie să vă înregistraţi pe site-ul ANAF. Butoanele sunt poziţionate în colţul din dreapta sus al site-ului ANAF, iar persoanele fizice se pot autentifica prin user-name sau cu certificat. De asemenea, la cerere, contribuabilii mai pot primi prin intermediul Spaţiului privat situaţia obligaţiilor fiscale de plată, nota obligaţiilor de plată, situaţia contribuţiilor de asigurări sociale declarate de către angajatori sau certificatul de atestare fiscală (disponibil din 1 iulie).

Comentarii

WORDPRESS: 0