Roman, Neamț
Căutare site

Doctorul Dorel Romanescu a fost condus pe ultimul drum

Lacrimi, flori şi rugăciuni l-au însoţit pe doctorul Romanescu pe drumul fără întoarcere.

După 46 de ani în slujba medicinei, petrecuţi în spital şi în cabinetul particular, doctorul Dorel Romanescu a părăsit această lume. Un reper şi un model pentru oamenii în halate albe. A rămas în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut – colegi sau femei pe care le-a ajutat să devină mame – un profesionist desăvârşit.

„Ce poate fi mai frumos să poţi ajuta un copil să iasă din pântecele mamei. În spital, am orientat mesele spre răsărit. Răspunsul dat colegilor mei, care s-au arătat nedumeriţi la această schimbare, a fost: «Copilul trebuie să iasă spre lumină»”, spunea doctorul Romanescu.

De-a lungul carierei a avut aproape 10.000 de naşteri asistate direct.

„Mi-a plăcut foarte mult această specialitate şi vreau să mă implic în continuare, în limitele în care îmi permite sănătatea. Încă vorbim de o lipsă de educaţie medicală şi vreau să îndreptăm aceste lucruri. Tinerii trebuie pregătiţi pentru viaţă”, spunea recent doctorul Romanescu.

A scăpat ca prin minune în urma unui accident rutier produs în 2004, dar nu a putut învinge boala. S-a luptat câţiva ani cu o formă rară de cancer. Boala nu i-a mai permis să-şi ducă la bun sfârşit proiectele.

„Nu regret nimic din ce am făcut. Mi-am păstrat demnitatea profesională, deontologia medicală, mi-am respectat jurământul făcut la absolvire”, spunea doctorul Romanescu. Şi a reuşit.

Pe 25 august, doctorul Romanescu ar fi împlinit 68 de ani. Bucuria s-a transformat în durere şi lacrimi.

Patru preoţi au oficiat joi, 6 august, slujba de înmormântare, în cimitirul „Eternitatea” din Roman. Coroane de flori cu mesaje de regrete au însoţit cortegiul funerar.

Soţia şi băieţii nu s-au dezlipit de sicriul cu trupul neînsufleţit al doctorului Romanescu, care a trecut în lumea de dincolo marţi, 4 august. Alături de familie au venit prieteni, colegi şi cunoscuţi. Cu toţii şi-au luat rămas bun de la Dorel Romanescu, unul dintre cei mai apreciaţi medici romaşcani. „A plecat mult prea devreme”, au spus cei care l-au condus pe ultimul drum.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.