Prima paginăSport

“Doar” două medalii de aur la naționale pentru oiniștii de la Gherăești

Dimensiune text

Şcoala de oină și valoarea copiilor care practică oina la Gherăești rămân pe locul I în țară, chit că la ediția de sală a naționalelor din 2014 n-au mai urcat de trei ori pe treapta I a podiumului. A fost și o medalie de argint.

La juniorii de la toate categoriile, băieți, Biruința Gherăești a fost campioană națională la oină, pe teren descoperit sau acoperit, anul trecut și nu numai. Mai “greșesc” și ei. La ediția din acest an a naționalelor de sală, competiție desfășurată la Recea, în județul Brașov, spre finalul săptămânii trecute, echipele de la Gherăești, de la toate grupele de juniori, I, II și III, masculin, au urcat de două ori pe prima treaptă a podiumului și încă o dată pe cea de a doua. Câte cluburi sau asociații sportive din țară se pot lăuda cu astfel de rezultate?

Anul trecut, turneul final a avut loc la Întorsura Buzăului, la mijlocul lunii noiembrie. Antrenorul Ioan Chifan spunea atunci, înainte de plecarea la competiție: “Mergem cu gândul de a păstra locul pe care îl deținem de trei ani. Este greu și frumos să ajungi sus, dar mai greu este să te menții acolo. Bate vântul. Atât timp cât știi cum ai urcat, trebuie să fii pregătit să și cobori. Ai învins, continuă!, Ai pierdut, continuă!”. În 2013 au fost trei medalii de aur. Atunci, reprezentanta Biruinței la juniori mari, alcătuită mai mult din juniori mici, a determinat echipa din Mioveni să ridice mâinile, ca semn de abandon, înainte ca meciul să fie dus până la capăt. Jucătorii echipei argeșene au ridicat mâinile, a predare: «Nu mai intrăm sub tirul lor!».

Echipa de juniori I a CS Biruința Gherăești a avut pe teren, în permanență, doar doi jucători de la categoria de vârstă amintită, ceilalți fiind juniori II și juniori III. Lotul campioanei naționale din 2013 la juniori I: Mihai Mătălică, Cosmin Roca, Iosif Andrei, Alexandru Andrei, Sebastian Roca, Bogdan Bereșoaie, Andrei Bereșoaie, Petru Gherghel.

2014: două titluri de campioană și o medalie de argint în contul Biruinței Gherăești

Juniori III – locul I

juniori 3 oina biruinta gheraestiBiruința Gherăești a câștigat, anul acesta, titlul național în competiția juniorilor III la un turneu final cu cinci participante, concurs care s-a desfășurat în perioada 24-26 octombrie. Echipa din Gherăești a învins în toate cele patru partide, cu reprezentante ale județelor Constanța, Arad, Brașov și Argeș, la grupa de vârstă a copiilor născuți în 2000 sau mai devreme.

Iată rezultatele înregistrate de Biruința Gherăești: 8-2 cu echipa Horea Constanța, 8-2 cu echipa din Arad, 10-2 cu Recea, 14-2 cu Mioveni (Argeș). “În tot acest turneu final au participat echipe cu valori, sensibil, apropiate. La juniori III, așa cum arată și rezultatele, n-a fost nicio problemă pentru echipa din Gherăești în a se impune. Mă bucur că au fost mai multe echipe decât în alți ani, care au participat la naționalele de sală, la toate grupele de vârstă”, a spus Ioan Chifan, consultant tehnic al formației nemțene.

Lotul CS Biruința Gherăești, al cărui antrenor este Mihai Blaj, este format din: Emanuel Blaj, Andrei Bereșoaie, Dragoș Bereșoaie, Paul Mătălică, Emanuel Gheț, Paul Farcaș.

Pe primele trei locuri s-au clasat: 1 – Gherăești, 2 – Mioveni, 3 – Recea.

Medalii de argint pentru juniorii II din Gherăești

Oiniștii născuți în 1998 sau mai devreme, cu vârstă de maximum 16 ani, s-au implicat într-un concurs mult mai echilibrat decât cel al categoriei mai mici. Așa se face că Biruința Gherăești n-a mai reușit, ca în sezoanele precedente, să ia titlul de campioană. La grupa de vârstă a juniorilor II au concurat șase echipe. Biruința a început turneul cu o victorie clară, 10-0 cu Mioveni. “După acest meci, care a fost la discreția noastră, a urmat o cădere, tocmai în fața rivalei la titlu, din Băilești, partidă câștigată de oltenii din localitatea natală a lui Amza Pellea cu 8-6. Interesant este că, ulterior, cei din Mioveni i-au învins pe cei din Băilești”, a afirmat Ioan Chifan. În continuare, Biruința Gherăești a câștigat meciurile cu Constanța (10-6), Recea (10-2) și Bârlad.

“În momentul în care mai era de disputat un joc, echipele din Gherăești, Mioveni și Băilești erau la egalitate. Surprinzător, începătorii din Recea au învins pe mai experimentații de la Mioveni și astfel, conform regulamentului, echipa din Băilești, având și victorie în meciul cu Gherăeștiul, a devenit campioană națională”, a mai zis Ioan Chifan.

Lotul de juniori II al Biruinței: Cosmin Luca, Andrei Bereșoaie, Dragoș Bereșoaie, Emanuel Blaj, Alexandru Andrei, Paul Bârgăoanu, Petre Andrei.

Juniorii I sunt campioni naționali

juniori 1 oina biruinta gheraestiPatru victorii din tot atâtea posibile au obținut juniorii I de la Biruința la turneul final: 6-0 cu Recea, 14-0 cu Bârlad, 4-0 cu Constanța, 14-4 cu Băilești. “N-aveam cum să luăm bătaie, de la nicio echipă. Cinci dintre juniorii noștri joacă și în echipe de seniori și nu doar ca rezerve. Sunt jucători de bază. Am avut și jucător, pe Sebastian Roca, de la Brigada Gherăești, junior care evoluează la Brigada în echipa de seniori. Regulamentul permite ca un jucător să poată evolua la două echipe diferite, dar nu la aceeași categorie de vârstă. La noi a jucat la juniori și mulțumim celor de la Brigada pentru gestul făcut. Altfel, până acum, Biruința n-a mai pierdut vreun titlu național în competițiile de sală, cum s-a întâmplat la juniori II. De departe, la juniori I, Gherăeștiul a avut echipa cea mai bună”, a mai precizat Ioan Chifan.

Lotul campionilor de la Biruința: Mihai Mătălică, Cosmin Roca, Bogdan Bereșoaie, Vlad Râtan, Sebastian Roca, Paul Bârgăoanu, Alexandru Andrei.

Clasament, pe podium, la juniori I: 1. Gherăești, 2. Bârlad, 3. Băilești.

Echipele de juniori I, II și III ale Gherăeștiului au participat la finalele campionatului naționl de sală, 2014, mulțumită sprijinului acordat de Consiliul Județean Neamț, Consiliul Local Gherăești și firma Andos, sponsor al echipei nemțene.

Întrecerile campionatelor naționale au fost organizate de Federația Română de Oină, al carei președinte este Nicolae Dobre, sub înaltul patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0