Soţii care nu se mai înţeleg şi cad de acord asupra condiţiilor separării pot apela la notar pentru desfacerea căsătoriei, indiferent dacă au copii minori sau nu.
Notarul public este abilitat potrivit legii (articolul 375 din noul Cod Civil) să constate desfacerea căsătoriei prin acord al soţilor şi să dispună eliberarea certificatului de divorţ, indiferent dacă soţii au sau nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara acesteia sau adoptaţi.
Divorţul încheiat prin acord, la notariat, prezintă multiple avantaje faţă de cel pronunţat în instanţă, atât din punct de vedere al timpului în care se finalizează (30 de zile), al costurilor reduse (preţul minim pleacă de la 620 lei, inclusiv TVA), cât şi al confidenţialităţii procedurii.
Actele necesare pentru un divorţ prin acord: actele de identitate ale celor doi soţi; certificatele de naştere; certificatul de căsătorie.
Competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de divorţ de către notari este una alternativă: soţii pot divorţa atât la un birou notarial din localitatea unde au încheiat căsătoria, cât şi la notariatul unde se află domiciliul lor comun la momentul formulării cererii de divorţ.
Cererea de divorţ se depune la notariat de către ambii soţi sau prin reprezentantul lor împuternicit cu procură autentică. După înregistrarea cererii, se acordă un termen de 30 de zile pentru eventuala ei retragere. La termenul fixat, notarul se asigură că sunt prezenţi ambii soţi, personal, că soţii sunt de acord cu numele pe care îl vor purta după finalizarea procedurii, că îşi menţin celelalte declaraţii date cu ocazia depunerii cererii, că îşi pot exprima consimţământul liber şi neviciat şi că niciunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie.
Dacă este cazul unui divorţ într-o familie care are copii minori, preţul minim al procedurii pleacă de la 868 de lei.
Dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, atunci notarul public poate emite şi în acest caz un certificat de divorţ.
„La cabinetul nostru, preţul unui divorţ, dacă soţii nu au copii, este de 800 de lei. Am avut mai multe cazuri anul acesta. Dacă soţii se înţeleg asupra condiţiilor despărţirii, noi îi invităm să se prezinte amândoi la depunerea cererii de divorţ, iar peste 30 de zile, tot împreună, să vină pentru a încheia toate formalităţile”, a declarat Oana Dascălu, notar public în Roman.
Partajul pe cale notarială
Conform Codului Civil, partajul pe cale notarială se realizează ori de câte ori soţii (foştii soţi) se înţeleg în privinţa modului de partajare a bunurilor comune. În caz contrar, notarul va îndruma părţile pentru soluţionare în instanţă. Se va plăti taxa de 3% la valoarea bunurilor partajabile, pe lângă onorariul notarului.
Modalităţile de partajare sunt următoarele: în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar ce va fi stabilită, atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia din soţi/foştii soţi, la
cererea acestora sau vânzarea bunului şi distribuirea încasărilor: vânzarea bunului se face în modul stabilit de soţi, iar în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar distribuirea încasărilor se va face în conformitate cu cotele stabilite, de comun acord sau de către instanţă.
Se partajează bunurile mobile şi imobile dobândite de soţi în timpul căsătoriei. Valoarea bunurilor partajabile se stabileşte de comun acord de către soţi/foştii soţi. Avantajul stabilirii de comun acord este dat de faptul că se evită costurile privind expertul evaluator şi se evită prelungirea duratei de soluţionare a partajului.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol