Profesoara Maria Maftei va gestiona, începând de luni, 24 noiembrie, activitatea din Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”.
Profesoara de matematică Maria Maftei, de la Școala Dulceşti, a fost numită în funcţia de director al Liceului Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad”, pe locul rămas liber după demisia profesoarei Gabriela Samson, de la începutul lunii octombrie. Decizia de numire a noului director a fost semnată de inspectorul şcolar general Viorel Stan vineri, 21 noiembrie, urmând ca acesta să gestioneze resursele umane, materiale şi financiare ale şcolii începând de la 24 noiembrie. Maria Maftei este profesoară de matematică la Școala Dulceşti, are gradul didactic I, nu este angajată politic şi a mai predat la Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” în urmă cu zece ani.
„Am acceptat această funcţie cu dorinţa ca, alături de colectivul de dascăli de acolo, să aducem Liceul «Ion Ionescu de la Brad» pe locul pe care îl merită în rândul şcolilor din judeţ. Este un liceu cu tradiţie, un liceu frumos, care are resurse să renască. Am predat un an în acest liceu şi mi-a plăcut colectivul de acolo. Merg în şcoală cu inima deschisă spre colegi şi cu dorinţa de a face, împreună cu ei, o echipă bună, cu care să pornim la muncă”, a spus noul director de la „Ion Ionescu de la Bad”, profesoara Maria Maftei.
Cu ani în urmă unul dintre cele mai bune licee agricole din ţară, Liceul Tehnologic „Ion Ionescu de la Brad” s-a aflat într-o cădere continuă în ultimii ani. Pe lângă rezultatele foarte slabe obţinute la examenul de bacalaureat şi dificultăţile de completare a planului de şcolarizare, liceul s-a aflat, în ultimul an, şi în atenţia Direcţiei de Luptă Antifraudă, pentru modul în care a fost gestionat un proiect cu finanţare europeană. Demisia fostului director, Gabriela Samson, a survenit după ce profesori din şcoală au fost cercetaţi de Parchet sub acuzaţia de abuz în serviciu şi fals intelectual. 15 profesori se află în vizorul procurorilor pentru că, în anul şcolar 2012 – 2013, au înscris în cataloage şi au pus note unor elevi fictivi înscrişi la cursuri serale, pentru a avea în acte o clasă întreagă şi pentru a mări, astfel, numărul de norme din şcoală.









aveti grija doamna Director sa nu va ,,incalte,, samsonestii. Daca doriti ,,liniste,, in scoala scapati de lichele care fura din Ferma Didactica. Toata lumea la treaba.