Doi subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman au toate şansele de a deveni colegi de serviciu cu fiii lor. Tinerii s-au înscris la Școala de Pompieri de la Boldeşti şi au venit la detaşament în prima sesiune de practică.
Pe Marius, Paul, Claudiu şi Andrei i-am întâlnit la Detaşament, în una din ultimele zile de practică din această perioadă. La chemarea comandantului au venit imediat, s-au aliniat şi au aşteptat indicaţii înainte de a se aşeza. Sunt toţi tineri, încrezători şi disciplinaţi. Cei patru sunt elevi în primul an la Școala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă din Boldeşti. Fiecare are o poveste aparte, iar concluzia este că meseria de salvator îi alege pe cei meniţi să o practice.
Paul Lucaci este din Sagna. După ce a terminat clasa a opta, a vrut să-şi închine viaţa lui Dumnezeu şi s-a dus la seminar, pentru a deveni salvator de suflete. La sfârşitul liceului teologic, Paul a schimbat drumul pe care intenţiona să meargă, iniţial. A ales să fie salvator, dar din altă persectivă.
„Este cea mai bună alegere. Sunt mai multe motive pentru care am hotărât să devin pompier, dar cel mai important este faptul că, odată cu vârsta, am înţeles mai bine însemnătatea muncii tatălui meu”, spune Paul. Tatăl său, Alexandru Lucaci, este plutonier adjutant şef în cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, astfel că vizitele la unitate ale lui Paul, de când era mic copil, s-au transformt în amintiri preţioase.
Pentru Marius Panainte, din Horia, tot modelul patern a fost decisiv în alegerea profesiei. Vasile Panaite este plutonier adjutant la Detaşamentul de Pompieri şi i-a insuflat de mic lui Marius dragostea pentru această profesie, aşa încât Marius a ales un profil real şi a învăţat temeinic la matematică şi la fizică pentru a trece cu brio de examenele teoretice de admitere.
„Examen teoretic dăm la cele două materii, dar avem de trecut şi probe fizice, de rezistenţă, viteză şi aruncarea mingii. Ne-am pregătit câteva luni pentru a trece examenul şi mă bucur că ne-a ieşit tuturor. Noi nu ne cunoşteam dinainte, ne-am întâlnit la examinarea psihologică, după care am început să ne antrenăm împreună. David este cel care ne-a unit”, povesteşte Marius.
Este vorba de Dan-Andrei David, din Roman, „seniorul” grupului. Are 23 de ani şi, după ce a terminat liceul, a lucrat un an la fabrica de zahăr şi alţi trei ani la un copy-center din oraş. A ales în cunoştinţă de cauză, fiind conştient că drumul pe care merge este greu, dar plin de satisfacţii.
„Școala de subofiţeri este un loc special, care poate părea un mediu sever şi plin de constrângeri pentru cei din exterior. Dar vorbim de o şcoală militară, iar cine a dat examen pentru a ajunge aici ştia ce-l aşteaptă. Avem, zilnic, trei cursuri a câte două ore, antremanente la poligonul de instrucţie, dar ne ocupăm şi de administrarea unor sectoare din cadrul şcolii”, povesteşte Andrei.
„Superiorii ne-au spus de la început că nu avem femei de serviciu şi noi trebui să întreţinem ordinea şi curăţenia în unitate. Avem sarcini bine determinte, iar cine nu-şi face treaba este sancţionat”. Cel care a vorbit este Claudiu Demetercă, din Sagna, coleg cu Marius, Paul şi Andrei. Tot el explică cum elevii care iau note sub cinci nu mai beneficiază de permisii în weekendul respectiv şi sunt puşi să facă diferite treburi în mod suplimentar.
„Este o competiţie continuă între noi, fiindcă, la sfârşitul celor doi ani de şcoală, cei care termină cu medii mari pot alege unitatea la care vor fi încadraţi, din cele care au posturi vacante”, adaugă Claudiu. El şi Andrei vor deveni maiştri militari auto, astfel că vor fi încadraţi la unităţi departe de casă.
„Posturile pentru maiştri militari sunt mai puţine decât cele pentru pompieri. La şcoală, noi învăţăm multă mecanică, fiindcă rolul nostru va fi de a menţine în perfectă funcţionare tehnica de intervenţie a pompierilor. La nevoie, şi noi putem participa la intervenţii, fiindcă avem cunoştinţele şi pregătirea necesare, dar va fi ceva ce vom face pe lângă lucrările de mentenanţă şi de reparaţii”, explică Andrei David.
Pentru Marius şi Paul, dorinţa cea mai mare este să termine şcoala cu note mari pentru a veni să lucreze împreună cu părinţii lor. Pentru a-i face mândri pe seniori şi pentru a povesti şi altor tineri despre această nobilă profesie.








Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol