Diana Arsene, în vârstă de şapte ani, suferind de o malformaţie congenitală la inimă, are nevoie de 7.000 de euro pentru o operaţie care să o ajute să ducă o viaţă normală.
Diana Alexandra Arsene este o fetiţă drăguţă şi isteaţă, care are şapte ani. Este elevă în clasa I, ştie să scrie şi să citească şi îi place foarte mult să cânte, iubeşte animalele şi visează să scrie cărţi. Dianei îi place foarte mult şi să se joace, doar că, oricât de mult şi-ar dori, nu poate nici să sară coarda, nici să danseze şi nici să alerge afară cu prietenii săi. Diana s-a născut cu o malformaţie congenitală: persistenţă de canal arterial. Aceasta înseamnă că între inimă şi vasele de sânge comunicarea este defectuoasă şi ea nu are voie să facă nicio activitate care ar solicita suplimentar inima.
„Malformaţia i-a fost descoperită la naştere. La început, medicii ne-au încurajat că este posibil ca defectul să dispară în mod natural, până la doi ani, legătura dintre inimă şi aortă refăcându-se odată cu creşterea fetiţei. La doi ani ni s-a spus să mai aşteptăm un an. Apoi încă unul. La ultima evaluare, medicii ne-au recomandat intervenţia chirurgicală, ca singura soluţie pentru ca Diana să poată duce o viaţă normală”, a spus mama Dianei.
Diana a fost programată pentru operaţie pe 9 decembie. Cheltuielile legate de operaţie şi de analizele şi investigaţiile preoperatorii se ridică la aproximativ 7.000 de euro, bani pe care mama fetiţei, rămasă să-i poarte singură de grijă, în urma divorţului, nu-i are. În sprijinul Dianei au venit Asociaţia Cultural Artistică „Gong” şi Clubul Sportiv „A&M Dance Club”, care vor organiza pentru ea un spectacol caritabil, care se va desfăşura sub genericul „Din inimă pentru o inimă”. Romaşcanii cu inimă mare sunt aşteptaţi duminică, 23 noiembrie, începând cu ora 15, la un spectacol de teatru, muzică şi dans, ce va fi găzduit de restaurantul „Grand Faraon”. Pe scena amenajată vor urca cântăreţi, actori şi dansatori, copii ca şi Diana, care şi-au propus ca, prin talentul, candoarea şi munca lor, să o aducă pe Diana mai aproape de o viaţă normală.
Romaşcanii care doresc să o ajute pot depune sume de bani în contul deschis de mamă la Banca Română de Dezvoltare, RO50BRDE280SV14760672800. Mai multe relaţii la numerele de telefon 0767 693.859 şi 0748 208.481.










Numele mamei se poate spune? Am nevoie pt. transfer bancar online.
Anca Gotca este numele mamei.
Sa o ajutam !