HomeSocialEducatie

Diferiţi, dar împreună

Proiectul „Diferiţi, dar egali”, desfăşurat de Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri” în acest an şcolar, s-a încheiat cu o excursie a copiilor beneficiari ai proiectului şi a voluntarilor din şcoală.

Cei 24 de copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES), care formează grupul ţintă al proiectului, împreună cu voluntarii de la clasa a VII-a A au plecat împreună, aşa cum au lucrat, în excursie. Traseul a cuprins Casa memorială „Ion Creangă”, Zimbrăria, Mănăstirea Neamţului, Cetatea Neamţului, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, dar şi o plimbare cu telegondola la Piatra Neamţ. „A fost o atmosferă deosebit de plăcută, pe toată perioada excursiei, care a demonstrat relaţiile de prietenie care s-au stabilit între copii pe parcursul proiectului.  Proiectul ,,Diferiți, dar egali’’ a avut ca obiectiv principal susținerea integrării a 24 de elevi cu CES, în vederea adaptării școlare și a obținerii unei atitudini favorabile față de  actul educațional. Cu sprijinul financiar primit prin Programul Granturi „Raiffeisen Comunități”, am reușit să asigurăm masa de prânz pentru 19 elevi cu CES  înregistrați la școala noastră în învățământul primar și gimnazial, ale căror familii au o situație financiară precară. Am reușit să organizam două grupe în program after school, la care participă 24 de copii cu CES.   Activitățile programului after-school s-au desfășurat cu sprijinul a 35 de cadre didactice si a 18 elevi  voluntari din clasa a VII-a A, care au desfăşurat activități de remediere școlară, de consiliere psiho-pedagogică şi activităţi recreative”, a spus profesoara Cristina Aruxandei, director adjunct al Şcolii “Vasile Alecsandri”.

Comentarii

WORDPRESS: 0