Miercuri, 15 mai, cu ocazia Zilei Educaţiei din cadrul manifestărilor prilejuite în această săptămână de Zilele Municipiului Roman, în parcarea din faţa Primăriei municipiului Roman s-a desfăşurat evenimentul „Dialogul ştiinţelor”, ocazie cu care elevii de la şcolile şi liceele din oraş şi-au putut expune creațiile și invențiile realizate de către ei. Primăria municipiului Roman le-a pus la dispoziție unităților de învățământ cele necesare, iar timp câteva ore elevii și profesorii și-au prezentat romașcanilor realizările.
„Suntem în plină activitate în cadrul Zilelor Municipiului Roman, iar astăzi, după ce am primit vizita delegației din Franța, ne-am aflăm la «Dialogul științelor», un proiect care îmi este foarte drag, venit în colaborare cu cadrele didactice de la unitățile de învățământ din Roman, acolo unde elevii romașcani și-au etalat invențiile și modul în care se dezvoltă și se pregătesc pentru viață, pentru profesia care le va aduce satisfacție. Vreau să le mulțumesc tuturor unităților de învățământ care s-au implicat în acest proiect, felicit cadrele didactice, precum și elevii care au realizat toate aceste machete și îi așteptăm și pe mai departe pe acești tineri creativi cu alte descoperiri”, a afirmat primarul Lucian Micu, după ce a vizitat standurile elevilor romașcani, alături de membrii delegației din orașul francez Montluçon, prezentă la Roman în aceste zile cu ocazia Zilelor Municipiului.






















Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol