Prima paginăPolitica

Deputatul Mihaela Stoica a lansat Partidul Mişcarea Populară în Neamţ

Dimensiune text

Ea va conduce filiala Neamţ a formaţiunii nou înfiinţate.

Vineri, 13 septembrie, deputatul independent Mihaela Stoica a lansat, oficial, filiala Neamţ a Partidului Mişcarea Populară (PMP). Tot în cadrul acestui eveniment a fost lansată şi fundaţia cu acelaşi nume, condusă de Elena Creţu. La eveniment au participat preşedintele PMP, Eugen Tomac, fostul ministru de Externe Theodor Baconschi şi tenismena Ruxandra Dragomir – preşedinta organizaţiei de femei a PMP.

„Deschidem, astăzi, o nouă pagină a unui nou partid şi probabil că multă lume se întreabă care este rostul acestuia, de vreme ce pe scena politică românească sunt atât de multe partide. Eu sunt convinsă că în România sunt foarte mulţi oameni care au ales să-şi construiască un destin propriu şi au reuşit să aibă succes. Dar chiar şi aceşti oameni suferă din cauza birocraţiei şi incompetenţei. Pentru ei şi cu ajutorul lor, eu sper să construim o formaţiune politică care să pună în prim plan competenţa, şi nu nepotismul sau alte criterii. Sperăm să facem la Neamţ, dar şi la nivel naţional, o formaţiune care să devină polul dreptei româneşti şi să putem oferi o alternativă sănătoasă românilor”, a apreciat deputatul Mihaela Stoica.pmp2

„Vreau să-i spun bun venit în Mişcarea Populară doamnei deputat Stoica. Ne aflăm într-o situaţie neobişnuită pentru scena politică românească, pentru că o fundaţie a reuşit să transforme dezideratele sale într-un partid, într-un timp atât de scurt. Este o construcţie necesară politicii româneşti, pentru că cetăţenii români vor altceva de la clasa politică. Am pus bazele acestui partid pentru că vrem să facem altfel de politică, să transmitem un altfel de mesaj. Pornim la drum având convingerea că politica noastră trebuie să slujească binele comun. România are nevoie de un proiect de ţară, românii oneşti, plătitori de impozite au nevoie de o locomotivă politică. Diferenţa dintre Mişcarea Populară şi celelalte partide este că noi ne-am asumat, prin statut, să consultăm fiecare membru, înainte de a lua decizii politice importante sau când intrăm într-o competiţie politică”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 3
  • viorel 8 ani

    Citi membri aveti inscrisi in partid din judetul neamt ???
    Pariez ca sunteti doar cei cu functii !

  • ion vasile 8 ani

    Am o greata…….