Roman, Neamț
Căutare site

Depozitul de la Girov va fi gestionat de CJ Neamț

În cadrul Consiliului Judeţean se va înfiinţa un serviciu special pentru această activitate. Soluţia a fost agreată ca fiind cea mai bună, în condiţiile blocajului provocat de contestarea licitaţiei pentru administrarea depozitului de deşeuri de la Girov. 

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ s-au întâlnit luni, 9 martie, pentru a discuta despre problema gestionării deşeurilor în judeţ. Investiţia de la Girov, făcută cu bani europeni, este acum în conservare, din cauză că licitaţia a fost anulată, iar participanţii la licitaţie au mers în instanţă pentru a contesta decizia. Blocajul a pus presiune pe administraţiile locale din Neamţ, iar funcţionarii CJ au căutat răspunsuri la autorităţile centrale. Doar că acele răspunsuri au plasat întreaga responsabilitate asupra beneficiarului proiectului, adică asupra CJ Neamţ.

Timp de mai multe luni, reprezentanţii CJ au pus în discuţie mai multe posibile soluţii: o înţelegere cu un administrator al unei gropi ecologice din regiunea Nord-Est cu privire la depozitarea deşeurilor provenite din Neamţ, acordarea administrării depozitului de la Girov unei firme private până la soluţionarea litigiului între ofertanţi şi comisia de licitaţie sau înfiinţarea unui serviciu public, subordonat CJ Neamţ, care să administreze depozitul tot până la finalizarea litigiului.

„M-am întâlnit cu mai mulţi consilieri judeţeni şi cu persoanele care cunosc în detaliu acest proiect şi am decis să înfiinţăm un serviciu public, care să aparţină CJ, pentru a gestiona depozitul de Girov, până se rezolvă litigiul şi se va stabili un câştigător pentru activitatea din următorii 21 de ani”, a afirmat Constantin Iacoban (foto), preşedintele CJ Neamţ.

Șeful administraţiei judeţene a precizat că, la următoarea şedinţă a CJ Neamţ, vor fi introduse pe ordinea de zi mai multe proiecte de hotărâre referitoare la viitorul serviciu public de administrare a depozitului.

Deschiderea depozitului ecologic de la Girov rezolvă problema pentru toate administraţiile locale din Neamţ, deoarece gropile de gunoi provizorii sunt aproape pline, iar extinderea acestora presupune noi costuri. Spre exemplu, extinderea gropii de gunoi provizorii de la Roman cu încă o celulă ar însemna costuri mai mari de 400.000 de lei.

La acest moment, depozitul de la Girov se află în conservare, pe banii CJ Neamţ. Contractul de conservare a instalaţiilor şi echipamentelor pentru depozitul de deşeuri nepericuloase de la Girov se ridică la 45.000 lei pe lună fără TVA. Contractul de concesiune pentru gestionarea deşeurilor de la Girov a fost estimat de reprezentanţii CJ Neamţ la 211.500.000 lei, durata de derulare a contractului fiind de 21 de ani.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.