Şapte sunt foşti membri ai PDL, iar unul este fost membru al PNL. Noua configuraţie nu a însemnat şi mai multă armonie în plenul legislativului judeţean. Şedinţa de marţi a durat trei ore. Limbajul folosit de unii membri ai executivului nu avea nimic de a face cu o şedinţă oficială.
Ședinţa Consiliului Judeţean Neamţ de marţi, 7 octombrie, a fost una furtunoasă. În cadrul şedinţei, consilierii au fost anunţaţi despre formarea grupului consilierilor independenţi în cadrul executivului judeţean, s-au certat minute în şir pe tema vacantării postului de consilier judeţean al lui Gheorghe Vasiloiu, dar şi pe tema validării mandatului de consilier judeţean al lui Costache Lupu, iar consilierul Dan Vasile Constantin a propus un amendament prin care să se desfiinţeze patru posturi de personal contractual din cadrul cabinetului preşedintelui CJ.
Fără consilieri PDL în CJ
Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ a rămas fără consilieri judeţeni din partea PDL. Anunţul a fost făcut de consilierul judeţean Mircea Pintilie, la începutul şedinţei.
„Vreau să anunţ că eu şi ceilalţi colegi care am fost în grupul democrat-liberal am format grupul de consilieri independenţi. Deja suntem şapte în acest grup”, a spus Mircea Pintilie. În acelaşi timp, deşi nu a anunţat nimic, consilierii Adrian Smarandei şi Vasile-Ștefănuţ Ploscaru, care au avut acces la o funcţie de consilier judeţean din partea PP-DD, au trecut în grupul consilierilor UNPR.
Ședinţa de Consiliu Judeţean a debutat furtunos, cu reproşuri din partea consilierului Radu Tudorel, pentru că, în luna septembrie, nu a fost organizată şedinţă de Consiliu Judeţean şi, astfel, nu s-au respectat prevederile legale. Preşedintele CJ Neamţ, Culiţă Tărâţă, nu a întârziat să răspundă acestor acuze, fiind susţinut şi de consilierul judeţean Gabriel Farcaş.
Primul proiect a însemnat şi prima „poticnire” pentru aleşii judeţului. Aceştia au discutat minute în şir despre vacantarea postului de consilier judeţean al lui Gheorghe Vasiloiu.
„Actul administrativ de încetare a mandatului domnului Vasiloiu s-a emis de Prefectul judeţului Neamţ, dumneavoastră doar vacantaţi postul. Actul Agenţiei Naţionale de Integritate confirmă ordinul Prefectului, dar nu are nicio legătură cu ceea ce trebuie dumneavoastră să hotărâţi azi”, a explicat Daniela Soroceanu, secretarul judeţului Neamţ.
Cu toate acestea, doar zece consilieri au votat pentru vacantare, astfel că proiectul nu a trecut.
Consilier judeţean într-un partid, candidat în altul
La proiectul al doilea, consilierii au completat comisia de validare cu Florin Andronache – consilier independent – şi Vasile Pruteanu – consilier PNL. Prima atribuţie a comisiei a fost aceea de a validare a mandatului de consilier judeţean al lui Costache Lupu. Comisia a propus validarea mandatului cu trei voturi pentru şi două abţineri. „Pentru a fi foarte riguroşi, Legea partidelor politice prevede faptul că, în momentul în care te înscrii într-un partid politic, altul decât cel cu care ai fost ales într-un organism local, îţi pierzi calitatea de membru în partidul în care ai fost. Consiliul Judeţean nu este organ de anchetă. Noi nu anchetăm, noi nu cercetăm, dar am în faţă buletinul de vot de la alegerile pentru Camera Deputaţilor, din 9 decembrie 2012. La poziţia a şasea pe buletinul de vot, din partea Partidului Popular este trecut domnul Costache Lupu. Apreciez că înscrierea domnului Costache Lupu, pe buletinul de vot, din partea Partidului Popular a însemnat, la momentul respectiv şi demisia domniei sale din UNPR. Pe cale de consecinţă, şi-a pierdut şi locul de supleant. Nu contestă nimeni faptul că domnul Costache Lupu este, la acest moment, membru UNPR, noi discutăm de fapte trecute. Eu vă propun să amânăm acest proiect de hotărâre sau grupul PSD se va abţine de la vot”, a spus Dan Vasile Constantin, înainte de votul pentru validarea mandatului lui Costache Lupu, în locul regretatului Ioan Spiridonescu.
„Candidaţii înscrişi în liste, care nu au fost aleşi, sunt declaraţi supleanţi în listele respective. În caz de vacanţă a mandatelor de consilieri aleşi pe liste de candidaţi, supleanţii vor ocupa locurile devenite vacante, în ordinea în care sunt înscrişi în liste, dacă, până la data validării mandatului pentru ocuparea locului vacant, partidele politice sau, după caz, alianţele politice ori alianţele electorale pe listele cărora au candidat supleanţii confirmă în scris, sub semnătura conducerilor judeţene ale partidelor politice, respectiv ale acelor partide politice care au constituit alianţe politice sau alianţe electorale, că supleanţii fac parte din partidul politic respectiv ori din unul dintre partidele politice care au constituit alianţele politice sau alianţele electorale, după caz. În acest caz, atât UNPR, cât şi PDL, confirmă faptul că domnul Lupu este membru al UNPR”, a spus Daniela Soroceanu.
Avocatul Adrian Bourceanu a intervenit, explicând că, pentru validarea mandatului, este nevoie de un înscris al reprezentanţilor fostei alianţe APEL, adică de la PDL, UNPR şi PNȚCD. Ori, PNȚCD nu s-a exprimat în scris cu privire la calitatea de membru al alianţei. Preşedintele PNȚCD Neamţ, consilierul judeţean Cristian Tomuleţ, a spus că a primit târziu documentele de la CJ Neamţ şi că va oferi un răspuns luni sau marţi. Până la urmă, amendamentul de amânare, al lui Dan Vasile Constantin, a fost aprobat cu 20 de voturi. Culiţă Tărâţă, preşedintele CJ Neamţ, a vrut să retragă următoarele două proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, fiindcă situaţia era similiară cu proiectul deja amânat, dar consilierii PSD au vrut să fie extrem de riguroşi şi să voteze fiecare proiect în parte, chiar dacă rezultatul votului era previzibil.
Noi discuţii au fost pe marginea proiectului de hotărâre privind atribuirea unor licenţe de traseu. Până la urmă, proiectul a fost amânat pentru o dată ulterioară, timp în care să se verifice firmele din Târgovişte care au câştigat mai multe trasee în Neamţ, dar care nu au venit, până acum, să ia legătura cu autorităţile judeţene.
Consilierii preşedintelui, în pericol de a rămâne fără funcţii
Modificarea gradelor profesionale aferente unor funcţii publice din cadrul aparatului de specialitate al CJ Neamţ a încins din nou spiritele. Dan Vasile Constantin a propus un amendament prin care să se aprobe modificarea organigramei şi a statului de funcţii.
„Se desfiinţează patru posturi de personal contractual din cadrul cabinetului preşedintelui. Se suplimentează numărul de personal, cu patru posturi, la Direcţia Generală de Dezvoltare Judeţeană, în vederea eficientizării activităţii, astfel: două posturi de personal contractual, studii superioare, gradul II, la Serviciul Programe Europene; două posturi de personal contractual, inspectori de specialiatate, gradul I, la Unitatea de Implementare Proiecte”, a fost unul din articolele amendamentului lui Dan Vasile Constantin, amendament care nu a fost supus la vot de preşedintele Culiţă Tărâţă. Fiecare dintre părţi a avut propriile argumente, dar discuţia s-a terminat cu invitaţia de întâlnire în instanţă.
„Eu nu supun la vot aşa ceva. Supun la vot proiectul, fără amendament”, a spus Culiţă Tărâţă. Proiectul nu a trecut la vot, întrunind doar 15 voturi pentru.
Următorul sfert de oră a fost un duel verbal între Dan Vasile Constantin (PSD) şi Gabriel Farcaş (UNPR). Cei doi care, teoretic, sunt parte a aceleaşi alianţe politice, au avut poziţii diametral opuse cu privire la asocierea CJ Neamţ cu Fundaţia „Hanu Ancuţei”. În timp ce Dan Vasile Constantin a militat pentru suplimentarea alocării financiare cu 15.000 de lei, faţă de suma iniţială trecută în proiect – de 30.000 de lei -, Gabriel Farcaş a spus că nu e corect ca un restaurant să fie promovat cu bani de la bugetul judeţului. Amendamentul de suplimentare a fost respins la vot, dar consilierii judeţeni au dezbătut subiectul şi la punctul „diverse”, cerând mai multă acurateţe în acceptarea acestor asocieri şi o argumentare mai solidă, transmisă din timp către CJ Neamţ de solicitantul asocierii.
Iar şedinţa s-a terminat aşa cum a început, cu migrări politice. La sfârşitul dezbaterilor, consilierul Gabriel-Dan Pavăl (PNL) a anunţat că se va alătura grupului de consilieri judeţeni independenţi.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol