HomeSocial

Decorațiuni de Crăciun cu suflet

La intrarea în magazinul Kaufland a fost deschisă o expoziţie cu vânzare cu decoruri de Crăciun realizate de copiii cu dizabilităţi şi părinţii acestora. Din banii adunaţi vor fi cumpărate cadouri de Crăciun pentru aceştia.

În fiecare an, pe 3 decembrie este marcată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Cei care doresc să întindă o mână de ajutor copiilor cu dizabilităţi, membri ai Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România (ASCHFR) – filiala Neamţ, o pot face foarte simplu, cumpărând un decor de Crăciun de la expoziţia cu vânzare deschisă la intrarea în hypermarketul Kaufland. Felicitările, lumânările parfumate şi decorative, magneţii de frigider şi toate produsele propuse spre vânzare sunt rodul activităţii copiilor membri ai asociaţiei şi a părinţilor lor. Preţurile sunt modice.

aschfr 02Expoziţia face parte din cea de-a doua ediţie a proiectului „Dăruieşte şi zâmbeşte şi, astfel, Moş Crăciun soseşte!” şi se va încheia pe 6 decembrie, când membrii asociaţiei vor începe pregătirile pentru serbarea de Crăciun. „Știm că există oameni care apreciază valoarea obiectelor create şi că, în spiritul Sărbătorilor ce vin, vor dori să îl ajute pe Moş Crăciun să îi răsplătească pe măsură pe cei care au pus timp, efort şi suflet în realizarea acestor obiecte. Tinerii noştri membri vor fi încurajaţi că munca lor nu a fost în zadar. Atunci când văd produsul finit, se simt importanţi şi utili, iar dacă putem strânge şi un bănuţ, satisfacţia este şi mai mare. Cu banii obţinuţi vom cumpăra cadouri care să aducă un strop de fericire copiilor noştri, în jurul bradului de Crăciun. Toţi cumpărătorii vor deveni, astfel, donatori şi sponsori ai unor copii cu dizabilităţi”, a spus Elena Damian, preşedinta ASCHFR – filiala Neamţ.

ASCHFR – filiala Neamţ numără 47 de membri, cu vârste de la trei ani la 27 de ani.

Comentarii

WORDPRESS: 0