Echipele clubului romaşcan de dezbateri au trecut, în cinci luni, de la începători la avansaţi.
Romanvodiştii au participat cu succes la cel mai mare turneu naţional de dezbateri, „St. George – City of Debate”, desfăşurat la Sfântu Gheorghe, în perioada 1 – 2 martie. Echipa formată din Daria Pricope, Silvia Stan şi Vlad Nagîţ a reuşit să câştige patru meciuri din patru jucate, reuşind performanţa de a se clasa pe locul opt, din 129 de echipe participante din întreaga ţară. Astfel, ei au reuşit să treacă pragul de la începători la avansaţi, la doar cinci luni de la deschiderea clubului de dezbateri. Cea de-a doua echipă de la „Roman-Vodă” intrată în concurs a avut, de asemenea, o comportare frumoasă, reuşind două victorii din patru meciuri jucate.
„Sunt mândru că am participat la cel mai important turneu de dezbateri din ţară şi că am reuşit să ne clasăm între primele 16 echipe din România. Am pornit cu gândul de a câştiga unul sau două meciuri şi am învins echipe din Iaşi, Ploieşti, Sfântu Gheorghe şi Timişoara, cu mai bine de un an de experienţă”, a spus Vlad Nagîţ. Următoarea competiţie naţională la care vor fi prezenţi romanvodiştii este Racoviţă Open, organizată de Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj Napoca, pe 3 şi 4 aprilie.









Bun titlul!Debaterii!
FELICITARI !