Prima paginăActualitate

De râsul plânsului cu autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş

De râsul plânsului cu autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş

Dimensiune text

 

autostradaPatru miliarde de euro costă autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni, infrastructura rutieră cerută de toată Moldova pentru a atrage investitori şi a scoate zona din sărăcie. Până să se ajungă la construcţie, luni, 25 aprilie, la Iaşi, premierul Dacian Cioloş a vorbit despre alte miliarde şi ani numai pentru întocmirea documentaţiilor, nu mai vorbim de licitaţia de lucrări şi problemele ce decurg, de obicei, în astfel de achiziţii.

Avem de toate, mai puţin bani

Degeaba s-au făcut promisiuni peste promisiuni că, de undeva şi cândva, vor începe lucrările la autostrada ce va lega Moldova de vestul ţării. Prezent la Iaşi, premierul Dacian Cioloş a vorbit despre perspectivele acestei investiţii, dar cifrele şi termenele sunt atât de incredibile încât ar descuraja până şi pe cel mai naiv cetăţean al acestei zone. Însuşi premierul spune că bani nu sunt.

„Autostrada Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni este un proiect pe care vrem să-l ţinem în actualitate, chiar dacă, în momentul de faţă, nu avem resurse bugetare pe a-l putea executa că atare. Din calculele făcute, costul total integral al proiectului este undeva la 4 miliarde de euro: 1,2 miliarde pentru partea Ungheni – Tîrgu Neamţ şi 2,9 miliarde pentru Tîrgu Neamţ – Târgu Mureş. Costul studiului de fezabilitate şi al proiectului tehnic este undeva la 36 de milioane de euro şi aici vom încerca să găsim resurse anul acesta pentru a reactualiza studiul de fezabilitate. E un studiu de fezabilitate parţial realizat în 2011 care trebuie reactualizat şi asta vrem să facem şi apoi, imediat după aceea, să începem şi pregătirea proiectului tehnic. (…) Reactualizarea studiului şi realizarea proiectului tehnic vor dura în jur de 18 luni”, a spus Cioloş, citat deAgerpres.

Premierul a subliniat că finanţarea acestui proiect nu este prinsă în alocările bugetare, iar utilizarea exclusivă a împrumuturilor „ar putea fi mai dificilă şi datorită impactului asupra deficitului şi a datoriei”.

Autostrada să fie cuprinsă în Centenar

Cioloş a luat în considerare şi faptul că Guvernul pe care-l conduce este unul tehnocrat, de moment, lăsând de înţeles că această autostradă trebuie să fie cuprinsă într-un proiect şi care să fie asumat mai departe de partidele politice. „Intenţia noastră este să propunem Parlamentului un proiect de lege a Centenarului (n.r. – Centenarul Marii Uniri de la 1918), care să includă şi o componenţă a unui proiect de infrastructură”, a mai afirmat Cioloş.

În privinţa autostrăzii, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a precizat că documentaţia preliminară pentru studiul de fezabilitate va fi terminată în luna mai, apreciind că, până în februarie anul următor, va fi adjudecată licitaţia de reactualizare a studiului de fezabilitate. Primul tronson atacat va fi Ungheni – Tîrgu Neamţ, şi nu trecerea peste munţi, respectiv Tîrgu Neamţ – Tîrgu Mureş, pentru că, a spus ministrul, „dacă am începe al doilea tronson am ieşi complet din cadrul financiar rezonabil”.

Construcţia autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi, care va avea o lungime de aproximativ 310 kilometri, este programată să înceapă în 2020, conform programării din Master Planul de Transport. Important este ca studiile care se dau în lucru în acest an să nu depăşească termenul de trei ani de valabilitate şi, în 2020, să ne trezim, cum s-a mai întâmplat, că trebuie să facem alte studii, pe alţi bani şi în nu ştim câţi ani, şi tot aşa până la Paştele Cailor.

După terminarea întâlnirii cu oficialităţile locale şi cu parlamentarii moldoveni, Dacian Cioloş a anunţat constituirea unui grup de reflecţie care să înceapă să gândească un plan de dezvoltare a Moldovei şi de reducere a decalajului economic în raport cu celelalte regiuni.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Romania are in prezent circa 700 km de autostrazi, repartizati astfel pe marile provincii istorice: aproape 400 km in Muntenia, dintre care 100 km construiti pe timpul lui Ceausescu; peste 300 km in Transilvania, construiti integral dupa 1989; 0 km in Moldova, unde nu s-a facut deci nimic in aceasta privinta nici inainte, nici dupa 1989.