De profesie, voluntar

Timp de şase luni, Alina Percă a făcut voluntariat în slujba copiilor cu handicap fizic din Roman.

De profesie, Alina Percă este kinetoterapeut. O profesie care îi place, pe care o face cu pasiune şi care îi dă posibilitatea de a practica cea de-a doua „meserie” a ei, voluntariatul. Alina se ocupă de jumătate de an de copiii cu probleme de sănătate care frecventează centrul Asociaţiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Roman. A ajuns să fie prietena lor, iar simplul fapt că aceştia o caută de cum intră pe uşă reprezintă pentru Alina cea mai mare mulţumire. Alina a început să facă voluntariat din timpul studenţiei, continuând, atunci, lecţiile primite în liceu, de la diriginta sa Marelena Ungureanu, care i-a deschis interesul implicând-o pe ea şi pe colegii săi în foarte multe prioiecte care depăşau stricta activitate din clasă.

„În timpul facultăţii, ca studenţi, trebuia să facem un stagiu de practică. Cei mai mulţi dintre colegii mei preferau doar să ia o adeverinţă că au făcut practică. Mie îmi plăcea să lucrez. După primul stagiu, la Spitalul de copii «Sfânta Maria» din Iaşi, am continuat să merg şi în perioada cursurilor şi am simţit că această activitate mi se potriveşte. A fi voluntar înseamnă, în primul rând, să îţi pese de ce se întâmplă în jurul tău şi să nu aştepţi doar ca alţii să rezolve problemele”, povesteşte Alina.

Absolvirea facultăţii nu a însemnat şi abandonarea activităţii de voluntariat. Ajunsă acasă, s-a adresat întâi Centrului medical de la Barticeşti şi, după câteva luni, a ajuns la copiii cu handicap fizic.

„A fost o întâmplare. Am văzut întâmplător anunţul, se preciza că era voluntariat şi am lăsat numărul meu de telefon, pe un şerveţel, pentru că nu aveam altă hârtie la mine, în cutia poştală a centrului. Am fost sunată după vreo săptămână şi, apoi, am venit în fiecare zi”, povesteşte Alina cum a ajuns să fie unul dintre personajele principale ale activităţii de care depind câteva zeci de copii.

Cu toate că se discută mult despre voluntariat, de la teorie la practică drumul e destul de lung. E comod să vorbeşti despre voluntariat ca spectator, dar puţini sunt cei dispuşi să pună teoria în practică.

„Nu toată lumea înţelege faptul că îmi folosesc timpul şi cunoştinţele fără a primi bani în schimb. Când vezi că un copil se bucură să te vadă, că se bucură că eşti în preajma lui şi că faci tu pentru el lucruri pe care nu le poate face singur, simţi o bucurie care nu se compară cu alt sentiment”, spune Alina.

După şase luni în care i-a ajutat pe copiii din centru în regim de voluntariat, Alina a avut parte de o surpriză din partea părinţilor acestora. Aceştia au găsit un sponsor care să-i permită Alinei să devină angajata asociaţiei şi să rămână pe termen lung în preajma copiilor.

„Dacă nu ar fi existat această oportunitate şi aş fi găsit o altă posibilitate de angajare, cred că oricum nu m-aş fi rupt de copii. Probabil că o parte din timpul liber aş fi petrecut-o cu ei”, a spus Alina Percă.