De la Antheus, la „Arheus”

HomeGaleriile Gheorghe A. M. Ciobanu

De la Antheus, la „Arheus”

 

ciobanu gheorghe am 03Pe o planetă a unei cunoaşteri monovalente şi a unui tehnicism strict cauzal, o planetă pe care viziunea euclidiană asupra existenţei se înlocuieşte, peste noapte, cu incertitudinea relativităţii şi cu clivajul, repetabil la infinit şi monoton, al fractalilor, iată că undeva, printre oameni şi pentru oameni, a mai apărut un volum de poezii, „Arheus”, semnat de fălticeneanul Constantin Boboc. Un volum-strigăt, parcă, prin care se reacţionează, se răspunde şi se supravieţuieşte, la „Celsius” şi nu numai, în preajma lui „Zero absolut”, la uriaşa maree de logaritmi din jur. O respiraţie lirică, un „alter-vivo” necesar, şi o baricadă interioară, în acest spaţiu predominant epic, de proză şi de descriptivism metabolic.

„Arheus”-ul bucovinean, laureat cu premiul „Geea”, meditează, „ne pune pe gînduri”, aşteaptă răspunsuri. Viziunea clasică asupra fiinţării împămîntenită oficial şi devenită, de acum, apriorică, nu-l mai mulţumeşte pe autor, nu se mai oglindeşte în ea şi îl determină să o trăiască dramatic şi critic. De aici coloratura existenţialistă, indirectă şi mai puţin directă, care emană din întregul grupaj al volumului, deşi pe coperta acestuia se repetă indicativul: „Debut”.

Poetul Boboc, asemeni multora din generaţiile contemporane, se complace în a evada şi într-un spaţiu „meta-real”, ca şi într-o trăire „para-umană”, un argonautism spiritual pe care cel mai mult îl prilejuieşte „poezia”. E o explorare animată de patosul întru cunoaştere şi de năzuinţa de a se întîlni cu acele „Cîmpii Elysee”, care să ofere tuturora „fructe permise” scăpate de sub „imperativul categoric” al unor condiţionări.

Dar, aşa cum se împletesc ideile poetizate ale lui „Arheus”, se pare că haosul fractalic descoperit intuitiv în lumea lui „dincolo” e mai infrastructural decît în perimetrul cotidian al lui „dincoace”. Dacă „aici” operează dualic implacabilul: „a fi sau a nu fi”, în schimb, „acolo” poetul s-a confruntat cu esenţa unui: „a fi sau altfel a mai fi”.

Constantin Boboc - ArheusRevenit la vatra „homo-telurică” a lui „arhé”, stihuitorul nostru filosof îşi are o motivaţie în plus de a trăi poetic „mare impax aeterna”. Dar acest „du-te, vino” ontic se pare că stă, ca la toată poezia contemporană, şi la baza estetică a creaţiei lui Boboc. Harul poetic al autorilor de azi şi, în mod personal, al poetului nostru, pare a duce la o surprindere, proprie şi lirică, a uneia din faţetele lui „dincolo”, reimaginat şi reprefigurat, la care se operează, în acele clipe spontane şi subiective, mai mult cu eşafodajul sintactic al sensurilor, după care, la reluarea cotidianului logic, să se apeleze la firescul formelor morfologice ale lui „homo-teluricus”.

De remarcat, apoi, în stihuirea sa grupată în „Arheus”, cum îşi constituie, imperceptibil, dar cu consecvenţă, o dualitate a unor centre gravitaţionale ale înţelesurilor poetice. Astfel, pentru spaţiul imanent al fiinţării noastre vitale, se recurge constant la repetabilitate verbală şi la simetrie de arhitecturi expresive, în vreme ce universul lui adiacent, spontaneitatea creativă a poetului, se complace în a-i dărui dispersii centrifuge de corelaţii, încărcate de zborul unor meditaţi imponderabile.

O împletire duală şi permanentă a celor două puncte cardinale ale lumii, ca şi a celor două viziuni ale dinamicii ei: expansiunea şi retracţiunea existenţei. Și undeva, ca o măsură de mijloc, ca un „loc geometric” al fiinţării, se conturează în întregime crezul şi creaţia artistică ale poetului nostru. E o pendulare între năzuire şi retrăire proprie, care, neavînd întruchiparea euclidiană a unor concordanţe, conduce şi ea la penumbra tot mai asimptotică a pesimismului său şi ca o viziune filosofică şi ca o concretizare poetizată.

Volumul strofic al lui Constantin Boboc e, în acelaşi timp, şi o altfel de oscilare de la o trăire telurică „antheică” generatoare de fizica şi nu de metafizica fiinţării, la năzuinţa unor evadări „arheice” tangente, cauzatoare ale unui pesimism filosofic, algoritmizat de către poet, la enunţarea acelor „interminabile războaie dintre Materie şi Spirit”. E o poezie care ascunde în ea sensibil şi inedit, ca pe o „artă poetică” a autorului, mai înainte de orice, un „Sic cogito” existenţial.

 

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna august 2003