Începând cu data de 1 septembrie, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate, pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani.
Mai sunt doar câteva zile în care medicii mai oferă servicii medicale persoanelor asigurate fără cardul de sănătate. De la 1 septembrie, cardul devine unicul instrument de validare a serviciilor medicale pentru asiguraţii peste 18 ani. Personalul medical a avut patru luni la dispoziţie pentru a se obişnui cu acest document, cu modul în care trebuie să îl folosească, la fel cum a fost timp suficient pentru a corecta eventualele erori ale sistemului.
Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ reamintesc faptul că asiguraţii care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, la adresa http://www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.html sau se pot adresa către CAS Neamţ pentru verificare şi, după caz, eliberarea cardului de sănătate.
Cei care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate vor solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin servicii poştale, în valoare de 15,5 lei. Până la primirea noului card de sănătate, asiguraţii vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.
Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere în scris la casa de asigurări, în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit. Accesul la servicii medicale se va realiza, pentru aceşti asiguraţi, în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate, cu termen de valabilitate trei luni. Pentru asiguraţii care împlinesc vârsta de 18 ani şi/sau dobândesc calitatea de asigurat, se generează automat din sistem comanda de tipărire şi distribuire a cardului de sănătate.
CAS Neamţ a primit 316.814 carduri de sănătate, dintre care unele au fost returnate de către Poşta Română, respectiv 15.674, alte 1.676 au fost preluate de la Casa de Asigurări pentru Ofiţeri, 4.217 au fost distribuite către medicii de familie, 3.760 au fost predate asiguraţilor, iar 10.208 carduri încă se mai află la CAS.
Instituţia a făcut 1.303 solicitări pentru un card duplicat, din care 913 carduri au fost deja editate de către Imprimeria Naţională şi distribuite către Poşta Română.
„2.830 de carduri au fost refuzate din motive religioase sau de conştiinţă, dintre care 835 au fost predate înapoi la CAS Neamţ, iar 1.995 au fost refuzate la factorul poştal. Judeţul Neamţ se situează, astfel, pe locul I în ţară la categoria judeţelor cu cele mai multe carduri refuzate”, a precizat Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.









Bani aruncati aiurea pe aceste CARDURI de sanatate cand cu acesti bani se puteau construi noi spitale,mari salariile, aduce aparatura performanta-n spitale,etc