Fie că îți deschizi cont la Winboss Casino, fie că te înregistrezi pe altă platformă de jocuri de noroc, trebuie ca în termen de 30 de zile să îți verifici identitatea. Validarea contului (care mai poartă și denumirea de KYC – Know Your Customer) nu este un „moft” al operatorilor, ci o obligație legală.
Prevederea legislativă a fost introdusă o dată cu reglementarea acestui domeniu în România. S-a considerat că este necesar ca jucătorii să dovedească faptul că sunt una și aceeași persoană cu cea descrisă prin informațiile furnizate în formularul de înregistrare.
Astfel, pentru a-ți valida integral contul, trebuie să urci pe platformă fotocopia unui act de identitate, copia unei facturi recente de utilități (să nu fie mai veche de 90 de zile) și dovada metodei de plată.
Cine ești? Unde locuiești? Banii sunt ai tăi?
Prin fotocopia actului de identitate se verifică numele, prenumele și CNP-ul. Poți fotografia cartea de identitate, sau permisul de conducere, sau pașaportul.
Pe factura de utilități trebuie să se vadă clar numele tău și adresa, care trebuie să corespundă cu adresa de reședință completată în momentul deschiderii contului. Dacă nu ești proprietarul locuinței în care stai, nu vei avea nici factură de utilități pe numele tău. În acest caz, este acceptat un extras de cont.
În fine, dovada metodei de plată este cerută pentru ca operatorul să se asigure că folosești un instrument financiar care îți aparține. Dacă este vorba despre un card bancar, este necesar să trimiți fotografii față-verso, având grijă să acoperi câteva cifre din numărul cardului. Primești un mesaj în care ți se spune exact ce trebuie să fie acoperit și ce trebuie să fie la vedere.
În cazul în care folosești un portofel electronic, ți se va cere să trimiți o captură de ecran cu pagina principală a contului, în care să se vadă numele.
Unii operatori îți dau posibilitatea de a alimenta contul online cu numerar, caz în care verificarea se face chiar la ghișeu, întrucât nu poți nici să depui, nici retragi bani dacă nu te prezinți în persoană, cu un act de identitate.
KYC este important și pentru stat, și pentru operatori
De ce este făcută această verificare amănunțită? Din mai multe motive. În primul rând, operatorii se asigură că noii clienți au împlinit vârsta legală de 18 ani pentru a practica jocurile de noroc. În al doilea rând, statul poate să meargă direct la țintă în cazul în care un jucător are o activitate care naște suspiciunea de spălare de bani.
Să spunem că cineva câștigă o sumă mare dintr-o activitate ilegală. Își alimentează contul online cu acei bani, îi rulează o dată, apoi îi retrage. Deodată, are o justificare pentru ei: i-am câștigat la cazino. Orice retragere care depășește un anumit prag este semnalată de operatori autorităților, care decid dacă este cazul să înceapă o investigație.
În același timp, KYC servește ca instrument de gestionare a riscurilor pentru platformele de jocuri de noroc. Verificarea identității îi ajută pe operatori să evalueze nivelul de risc asociat fiecărui client, ceea ce este foarte important din perspectiva identificării și prevenirii problemelor potențiale înainte ca acestea să prindă contur. Nu în ultimul rând, KYC este un instrument foarte util în lupta împotriva conturilor multiple, deschise de un jucător care dorește să abuzeze de ofertele promoționale.
Dincolo de considerentele care țin de siguranță, cunoașterea detaliată a profilului clienților îi ajută pe operatori să conceapă campanii de marketing mai bine țintite și să își îmbogățească oferta exact cu acele produse care îi interesează pe jucătorii lor.
Unii încă se mai întreabă dacă este sigur să furnizeze informațiile personale pe care le-am enumerat mai sus. Ei bine, nu ar trebui să existe nicio emoție din acest punct de vedere, întrucât toate informațiile sunt criptate și sunt stocate într-un sistem cu o securitate cibernetică „de oțel”.
Conturile care nu sunt verificate în termenul legal sunt închise, iar banii – în cazul în care balanța nu este pe zero – sunt virați de operatori către bugetul statului. Până la validarea contului, jucătorii nu pot efectua depuneri mai mari de 200 de euro și nu pot retrage fonduri. Așadar, în ceea ce privește KYC, este perfect valabilă expresia „dacă-i ordin, cu plăcere”.
Comentarii