Roman, Neamț
Căutare site

Datorii de milioane de lei în primăriile din zona Roman

În fruntea datornicilor este Primăria Sagna cu o sumă totală datorată de 1.900.000 lei și patru executări silite. Primăriile înregistrează datorii, în principal, la utilități și către asistenții sociali.

 

Conducerile administrațiilor publice sînt îngrijorate că rectificările de buget pentru echilibrarea bugetelor locale întîrzie, iar datoriile pe care primăriile le au cresc cu fiecare zi. Datoriile acumulate, unele istorice, au fost înregistrate la investiții aflate în curs de realizare ori pentru utilități neachitate și ating sume astronomice.

 

Investițiile și utilitățile umflă datoriile din primării

Primăria Sagna ocupă locul întîi în topul datornicilor, cu o sumă datorată totală de 1.900.000 lei și patru executări silite. Criza financiară din Primăria Sagna a lăsat fără bani, de trei luni, și asistenții sociali. „Sîntem într-o situație fără precedent. Putem asigura salariile doar pînă în luna octombrie. După această dată, cred că vom pune lacăt pe primărie„, a declarat Gheorghe Iacob, primarul comunei Sagna.

Și Primăria Valea Ursului ocupă un nedorit loc fruntaș printre debitor. Administrația publică de la Valea Ursului are datorii pentru investițiile din comună în valoare totală de 1.000.000 lei. Din aceasta, 540.000 de lei reprezintă datoria înregistrată de autoritățile locale la plata construcției grădiniței și dispensarului medical din comună, iar restul – pentru modernizarea drumului care leagă localitățile Chilii și Valea Ursului. „Modernizarea drumului Chilii – Valea Ursului se face, conform unui proiect guvernamental, pe o distanță de 4,5 kilometri. Lucrarea a fost începută în 2007 și, la scurtă vreme, a fost întreruptă, din lipsă de finanțare. Lucrările s-au reluat în 2009. Din lucrare s-a realizat doar 10%, dar am rămas datori către societatea care a efectuat în avans lucrările„, a precizat Viorel Smeria, primarul comunei Valea Ursului.

Datorii pentru utilități are și administrația publică de la Bîra, care se ridică la 170.000 lei. „Din totalul datoriilor, 100.000 lei reprezintă datoria pe care o avem la proiectul de alimentare cu apă, iar restul – pentru amenajarea grupurilor sanitare și montarea centralei termice la școala coordonatoare„, a spus Dănuț Petraru, primarul comunei.
Datoriile Primăriei Bîra ar putea crește odată cu sosirea anotimpului friguros, cînd autoritățile locale trebuie să achiziționeze combustibilul pentru încălzirea școlilor. „Pentru asigurarea încălzirii școlilor avem nevoie de 20.000 lei și nu dispunem de acești bani. Dacă nu vine o rectificare de buget, va trebui să cumpărăm lemne pe datorie„, a spus primarul Petraru.

De aproape 100.000 lei are nevoie și Primăria Trifești, pentru construcția unui spațiu destinat centralei termice și unei magazii pentru depozitarea lemnelor la școala din satul de reședință. „Școala din satul Trifești este singura unitate școlară din comună care se mai încălzește la sobe. În această toamnă, dorim să montăm în școală o centrală termică și am început construcția unei încăperi speciale pentru aceasta, dar nu mai avem bani să continuăm lucrările„, spune Octavian Vasile Duminică, primarul comunei Trifești. În afara blocajului financiar care afectează investiția din școală, autoritățile locale sînt în imposibilitate de a mai plăti asistenții sociali, de mai mult de o lună.
Situația din comunele din zona Romanului a fost prezentată autorităților județene, dar acestea nu au putut veni cu soluții. „Cei de la județ ridică din umeri„, spune primarul Octavian Vasile Duminică, primarul comunei Trifești.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.