Prima paginăCultural

„Dacii liberi” şterg de praf personalităţile României

Dimensiune text

Membrii Clubului de istorie „Dacii liberi” au făcut o prezentare a personalităţilor româneşti care au marcat cultura, ştiinţa şi tehnica mondială.

Membrii clubului de istorie „Dacii liberi”, de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, au sărbătorit Ziua Naţională la Muzeul de Istorie. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Muzeul de Istorie, Primăria Roman şi Asociaţia pentru Antropologie Urbană din România, filiala Roman. La eveniment a fost prezent viceprimarul Romanului, Lucian Micu, profesori de istorie de la şcolile din oraş şi elevi interesaţi de istoria naţională.

În deschidere, muzeograful Iulia Butnariu, iniţiatorul activităţii, a prezentat mărturii ale Marii Uniri în colecţiile Muzeului de Istorie Roman, făcând o adevărată pledoarie pentru vizitele la muzeu ale generaţiei tinere. „Avem în expoziţiile noastre, atât în expoziţia permanentă, cât şi în expoziţiile temporare pe care le organizăm cu prilejul diverselor evenimente, obiecte deosebite, mărturii ale unor vremuri şi evenimente demult trecute, care reprezintă, astăzi, subiect de studiu pentru specialişti şi pe baza cărora se scriu manualele de istorie din care studiaţi voi. Vă aştept să treceţi pragul muzeului nostru, să ne vizitaţi expoziţiile şi să faceţi cunoştinţă cu mărturii ale unui trecut de care suntem mândri”, a spus muzeograful Iulia Butnariu.daci02

„Venim, astăzi, în faţa dumneavoastră, cu un proiect inedit pentru Roman, fiind, în premieră, co-organizatori ai activităţilor organizate de Muzeul de Istorie pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. Am vrut să ieşim din standardele obişnuite ale manifestărilor dedicate acestei zile şi ne-am hotărâm să dăm răspuns la întrebarea: «De ce suntem mândri că suntem români?». Suntem mândri, în primul rând, că, acum 95 de ani, înaintaşii noştri au împlinit un vis străvechi, acela de a construi o ţară unită, România. Suntem mândri că suntem conaţionali cu oameni care au marcat ştiinţa şi cultura mondială. Patriotismul local ne face să amintim aici că printre aceştia se numără şi dirijorul Sergiu Celibidache, care este legat de numele urbei noastre muşatine. Cu o tehnică modestă, dar cu un entuziasm pe măsura vârstei, membrii clubului de istorie «Dacii liberi» au pregătitt prezentări ale unor personalităţi româneşti ale ştiinţei, culturii şi tehnicii recunoscute pe plan mondial, nume de care suntem mândri”, a spus profesorul Cătălin Păiuş, coordonatorul cercului de istorie „Dacii liberi”. Prezentările elevilor au făcut referire la Unirea de la 1 Decembrie 1918, Henri Coandă, Constantin Brâncuşi, Sergiu Celibidache, Traian Vuia, Emil Racoviţă, Victor Babeş, George Enescu şi George Emil Palade.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • GabiM. 8 ani

    Dar de Nicolae Tesla ati auzit?!? Chiar nu ati auzit?In cazul acesta cautati-l pe youtube…