Vineri, 28 februarie, elevii şi profesorii vor participa la simularea unei situaţii de urgenţă.
Elevii din toate şcolile din judeţul Neamţ vor participa vineri, 28 februarie, la un exerciţiu pentru situaţii de urgenţă, cu tema
„Activitatea personalului didactic şi a elevilor din judeţul Neamţ pe timpul şi în perioada imediat următoare producerii unui cutremur”. Exerciţiul este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Petrodava” al judeţului Neamţ, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Neamţ, cu aprobarea Prefecturii Neamţ.
Conform scenariului realizat de ISU, în data de 28 februarie, ora 9.45, în zona Vrancei s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter şi cu durată de 20 de secunde, care s-a manifestat în zona de Nord- Est a Moldovei, cu intensităţi de 6,8 – 7,2 pe scara MSK. În judeţul Neamţ, efectele cutremurului au produs avarierea unor clădiri, a reţelelor electrice, de gaze şi telefonie. Exerciţiul derulat în toate şcolile din judeţ are drept scop familiarizarea copiilor şi a cadrelor didactice cu regulile care trebuie urmate în cazul în care o asemenea catastrofă s-ar petrece cu adevărat. Reguli care pot face, în acest caz, diferenţa dintre viaţă şi moarte. Exerciţiul va fi precedat de o etapă teoretică, ce se va desfăşura cu o zi înainte, în cadrul căreia toţi participanţii vor primi informaţii teoretice despre cum trebuie se comporte în astfel de situaţii. Asemenea exerciţii se organizează în mod periodic în şcoli, pentru că toţi elevii trebuie să cunoască regulile de comportament în situaţii de urgenţă.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol